Se spune mereu că în spatele unui bărbat puternic, stă o femeie şi mai puternică! Dar, oare, în spatele unei femei puternice, cine stă? Sau, mai bine zis, ce stă? Deşi societatea încă nu acordă toate şansele şi nici drepturile ce li se cuvin, există femei ce au reuşit să înfrângă obstacole, prejudecăţi, rezistând presiunilor de tot felul, şi au reuşit şi în viaţă, şi în carieră, fiind acum un model demn de urmat. Însă, în aceste condiţii, om fiind totuşi, care sunt slăbiciunile pe care şi le permite o astfel de doamnă, care a reuşit prin tărie? Care ar fi punctele slabe? Nu neapărat cele unde poate fi atacată, ci cum ar putea fi impresionată! Care sunt sensibilităţile şi slăbiciunile lor? Iată ce ne-au răspuns câteva dintre doamnele de succes ale Argeşului.

 

bibiana

 

Bibiana Stanciulov, manager Magiunul de Topoloveni: „Să nu se lege nimeni de magiunul meu, este ca al doilea copil!“

„Sunt tare şi pot trece peste multe obstacole, dar sunt extrem de sensibilă la nedreptăţi! Îmi vine să plâng când văd cum pentru unii oameni nu se face dreptate! Pur şi simplu, nu suport! Iar punctele mele sensibile sunt copilul şi familia. Iar, pentru mine, magiunul de prune, pentru care m-am zbătut şi mă zbat atâta, este ca un al doilea copil. Deci, să nu se lege nimeni de magiunul meu!“.

 

Argentina Culcuş, director Centrul Cultural Mioveni: „În multe nopţi adorm plângând“

„Consider că cea mai mare slăbiciune a mea este chiar lucrul ce mă defineşte: faptul că sunt femeie într-o lume a bărbaţilor. Ca orice femeie normală, mă tem de urâţenie, bătrâneţe, singurătate şi mi-e teamă de umilinţă, mi-e teamă să nu îi pierd pe cei dragi, pentru că familia reprezintă cel mai important lucru. Mi-e teamă să nu dezamăgesc, să nu promit prea mult şi să fac prea puţin.
Dar cea mai mare frică pe care o am este cea de Dumnezeu şi de mânia Lui.  Şi eu am sensibilităţile mele. Şi eu, în multe nopţi, adorm plângând, şi eu sufăr pentru că oamenii dragi mă dezamăgesc, dar am puterea să zic printre lacrimi: totul va fi bine”.

Florentina Grigoraş, manager de proiect pe fonduri europene: „Slăbiciuni? Încrederea în oameni…“

„Slăbiciuni? Încrederea în oameni ar fi prima… De cele mai multe ori, important este să avem încredere în noi, în forţele şi în voinţa noastră. Dar ce facem cu cei cu care ne întâlnim o dată sau aproape în fiecare zi? Este destul de greu şi o spun din start. De ce? Pentru că viaţa este un cerc, mai mult sau puţin vicios, în care nu este uşor să te lepezi de frică şi îndoieli… Şi totuşi, această slăbiciune, vulnerabilitate, are strânsă legătură cu credinţa. Şi apoi cu iubirea! Şi cum să nu poţi iubi omul de lângă tine? Fără o astfel de iubire, eu nu aş putea trăi…“

 

Cristina Munteanu, jurnalist, cadru didactic universitar:  „Slăbiciunile mele devin arme atunci când le activez“

„Slăbiciunile mele sunt, paradoxal, punctele forte, resorturile pentru a fi! Singura mea pretenţie este că sunt femeie adevărată: sensibilă, senzitivă, generoasă şi tolerantă. Astea sunt şi slăbiciunile mele, ce devin arme atunci când le activez. Devin intuitivă, răbdătoare, perseverentă şi neclintită în a-mi atinge ţinta. Deci, slăbiciunile mele sunt în echilibru perfect, în mijlocul meu, iar când balanţa se înclină, singurul punct de sprijin este Dumnezeu. Pun genunchii jos şi ridic ochii. Am primit şi înţeles predestinaţia mea, deci mi-o onorez cu toată artileria!“

 

Lorena Cătălina Toma, director Casa de Cultură „Adriana Trandafir”, Bascov: „Un punct sensibil este acela că iubesc oamenii… iar asta, de multe ori, mi-a dăunat!“

„Sigur că fiecare dintre noi are momente când vrea să renunţe la tot şi să o ia de la capăt, dar o femeie puternică are încredere în ea şi ştie că, chiar dacă astăzi este jos, mâine se va ridica şi va zâmbi din nou. Cele mai sensibile puncte ale mele ies la iveală când este vorba despre oameni săraci, bolnavi ori despre animale. Probabil un alt punct sensibil este acela că iubesc oamenii, îmi place să interacţionez, să fiu înconjurată mereu de prieteni, faţă de care sunt sinceră şi directă, iar asta, de multe ori, mi-a dăunat! Pentru că, în spatele zâmbetelor, se pot ascunde, de cele mai multe ori, caractere făţarnice! Însă, în ciuda tuturor acestor aspecte, eu continuu să fiu aceeaşi, naturală, puternică şi o luptătoare până la capăt! Nu sunt dispusă să schimb nimic din comportamentul meu, întrucât nu aş mai fi eu şi tocmai acest lucru mă face să mă simt un om fericit şi norocos“.

 

Ana Stan, notar: „Uneori sunt conştientă că sunt folosită şi că alţii profită de pe urma mea…“

„Slăbiciuni! Uneori, simţul datoriei şi asumarea de responsabilităţi (trăsături obligatorii la o persoană puternică) devin slăbiciuni, atunci anumite persoane din anturaj îmi „exploatează” aceste trăsături native şi, deşi sunt conştientă că sunt „folosită” şi că alţii profită de pe urma mea, accept voluntar această situaţie, tocmai din nevoia de a avea conştiinţa împăcată, a lucrului bine făcut. Puncte slabe… Poate pare ciudat, dar eu cred că, pentru o femeie care a reuşit în carieră şi, în general în viaţă, familia este atât un motiv de forţă şi tărie, cât şi un punct slab, atunci când familia nu este împlinită sau nu te susţine în proiecte“.

 

Camelia Bădulescu, director săptămânalul „Ancheta”: „Eu una, plâng de nervi!“

„Eu una, plâng de nervi! Nu o să mă vedeţi plângând la vreun film siropos sau nu ştiu ce tragedie; eu plâng doar de nervi! O să sune ca un clişeu, dar singura mea sensibilitate majoră sunt oamenii dragi, începând cu Flavia, fiica mea, familia şi prietenii mei! Cât despre ce mă impresionează, există un singur lucru: oamenii care sunt capabili să sacrifice din şi de la ei, pentru binele celorlalţi. Indiferent că e vorba de profesie sau de viaţa de familie. De la doctorii care stau cu orele într-o operaţie şi cu zilele în spital, la mamele acelea devotate ce nu ştiu altceva decât familie şi copii şi sunt capabile să îşi dea sufletul pentru ei! Atât!“.

 

Georgiana Drăghici, preşedinte TSD Piteşti: „Uneori simt nevoia să fiu din nou, pentru câteva clipe, copil“

„În general, femeile sunt puternice prin tot ceea ce realizează pentru familie, de la îndatoririle la slujbă până la grija faţă de cămin. Nu ştiu dacă e neapărat o slăbiciune, dar uneori simt nevoia să mă detaşez de tot şi să fiu din nou, pentru câteva clipe, copil. Să fiu răsfăţată de mama, să-mi facă duminica dimineaţă orez cu lapte şi să mă uit la filme şi desene până la prânz. Mă impresionează foarte mult femeile bătrâne, de la ţară, cu chipul brăzdat de muncă şi suferinţă, dar şi copiii cu probleme. Sunt atâtea tragedii în jurul nostru şi ar trebui să fim conştienţi că fiecare zi este un dar divin şi că niciodată nu ştii ce se poate întâmpla într-o secundă! Dacă poţi să faci un bine, treci la fapte; dacă nu, măcar nu le face altora necazuri!“

 

Mari Pană, director adjunct APIA Argeş: „Cedez uşor în faţa unor ispite…“

„Să zicem că m-am autoeducat să nu am slăbiciuni, să mă controlez, să mă abţin. Dar fiecare dintre noi are un ,,călcâi al lui Achile”. În relaţia cu oamenii, slăbiciunea mea este fratele meu, fiind cel mai mic membru al familiei. În general, am o slăbiciune faţă de cei mai mici decât mine. Cedez uşor în faţa unor ispite, prietenele mele ştiu că pot să le vorbesc câteva zile despre o rochie sau pantofii pe care i-am lăsat într-o vitrină! Reuşesc! Dar nu pot să mă abţin când este vorba de accesorii sau parfumuri.“

 

Simona Bucura – Oprescu, deputat: „O slăbiciune a mea ar putea fi considerată încrederea necondiţionată pe care le-o ofer celor din jur“

„Cred că atât o calitate, cât şi, uneori, o slăbiciune a mea ar putea fi considerată încrederea necondiţionată pe care le-o ofer celor din jur. Sunt un om deschis în relaţiile cu ceilalţi, cald, deosebit de sociabil, ceea ce uneori, oferită cu prea multă uşurinţă, mi-a oferit şi premisele unor mai mici sau mai dezamăgiri. Asta e principala mea vulnerabilitate! De impresionat, mă impresionează sărăcia oamenilor! Sufăr în momentul în care văd oameni care au deja o vârstă şi care, în mod evident, nu au o bătrâneţe decentă, sufăr când văd părinţi cu copii în faţa unei vitrine, copii cerând o prăjitură sau o acadea şi fiind evident că părinţii nu le-o pot cumpăra. Şi sufăr şi mai mult, când văd foarte, foarte, foarte, multă nepăsare!“.  

 

Gabriela Zoană, director adjunct al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului: „Punctul meu cel mai sensibil rămâne familia“

„O femeie puternică, cu o carieră de succes, este, în primul rând sensibilă la nevoile celorlalţi. Mi-am petrecut copilăria într-un sat argeşean, mergând în fiecare duminică, împreună cu bunica mea, la biserică. Am dobândit de atunci o slăbiciune faţă de valorile creştine, de bătrânii şi copiii defavorizaţi şi faţă de oamenii nevoiaşi. Mi-am clădit, în timp, o personalitate puternică şi un caracter incoruptibil, dar la fel de mult mă caracterizează sensibilitatea în faţa nedreptăţii, empatia, devotamentul. Însă punctul meu cel mai sensibil rămâne familia. Sunt o fire protectoare cu toţi cei pe care-i iubesc, capabilă să mut munţii din loc pentru cine merită“.

 

Elena Grigorescu, jurist, director AJPIS Argeş: „Sunt prea sensibilă la suferinţa oamenilor“

„Femeia în administraţie nu trebuie să reprezinte un slogan frumos şi un obiectiv pentru diferite proiecte. Însă o femeie rămâne femeie orice post important ar ocupa şi oricât de puternică ar fi: sensibilă, impulsivă, critică, orgolioasă, perfecţionistă… Toate – calităţi ce, în orice moment, pot deveni slăbiciunile reprezentantei Evei. Eu… Sunt prea sensibilă la suferinţa oamenilor şi la orice atac asupra familiei şi asupra capacităţilor mele profesionale. Acestea sunt slăbiciunile mele: familia şi orice atac nepotrivit asupra ascensiunii mele. Restul pot suporta şi contracara. Doar sunt… femeie.“

Comments

comments

DISTRIBUIȚI