INEDIT Are 30 de ani, o profesie superbă, cea de învăţător şi psiholog, şi este… vânător!

Şi nu vânător doar cu numele, ci cu acte în regulă, şi, mai ales, cu aptitudini care pot face invidios orice bărbat. Cristina Maria Hamar, una dintre puţinele femei – vânător din ţară şi din Argeş, dar, cu siguranţă, cea mai tânără care şi-a luat vreodată permisul în judeţ, este a treia generaţie într-o familie de vânători şi silvicultori.

Şi tatăl său, şi bunicul, şi unchii, şi verii, şi, mai nou, şi soţul său, cu toţii sunt vânători! Faptul că e singura fată între ei nu i se pare ceva deosebit, fiindcă face acest lucru de la vârsta de 11 ani, timp în care a parcurs sute de kilometri la pas după vânat şi a luat parte la mii de partide de vânătoare alături de tatăl său. Cristina Hamar a intrat în rândul vânătorilor acum trei ani, când a susţinut examenul la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Argeş. A avut de parcurs o bibliografie de peste 1.400 de întrebări din domeniul vânătorii, lucruri pe care le ştia şi în vis, iar la chestionarul de concurs a obţinut 20 de puncte din 20! Ceea ce i-a dat însă gata pe examinatori a fost precizia la tragere, unde punctajul realizat a fost maximum posibil! „Am luat-o cu mine odată la o vânătoare de iepuri, care roiau în jurul nostru. M-am dus şi i-am zis să tragă măcar în unul, că mă fac de râs la restul lumii, o să creadă că fiică-mea nu e în stare de nimic şi şi-a luat permisul doar că am fost eu la mijloc! Până la urmă, a zis că trage. Dar iepurele a trecut pe lângă ea şi nu mai trăgea, l-a tot lăsat să se ducă. Am băgat capul în pământ de ruşine, crezând că îl ratează, dar l-a doborât la fix, la vreo 80 de metri, în goană! Au rămas toţi cu gura căscată!”, povesteşte tatăl Cristinei, nea Tiberiu Ardei, unul dintre cei mai în vârstă şi mai experimentaţi pădurari şi vânători din Argeş.

„De mică am umblat alături de tata prin pădure. Am fost o fire mai băieţoasă”

„Chiar dacă sunt vânător, merg rar doar să împuşc. Mai mult la vânătorile de selecţie, unde e cu adevărat nevoie să dobori animalele bolnave şi bătrâne, spre binele celorlalte! Am mai fost la tot felul de trageri, inclusiv la mistreţ. De mică am umblat alături de tata prin pădure. Am fost o fire mai băieţoasă, şi am învăţat mai mult să respect natura şi animalele, decât să le ucid! Eu sunt o fire mai sensibilă, iubesc să merg în natură, să mă plimb în pădure, să văd animalele. Poate şi sensibilitatea mea de femeie are un rol aici. Am tras cu puşca pentru prima dată la 11 ani şi tata mi-a cumpărat apoi o armă de tir, de damă, cu care îmi plăcea la nebunie să trag. Dar nu în animale, ci în tot felul de obiecte şi ţinte pe care le improvizam. Aşa mi-am făcut mâna şi mi-am cizelat îndemânarea. Evident, mare parte e înnăscută, moştenire genetică de la tata şi de la bunicul, şi de la restul familiei care asta a făcut toată viaţa. Dar şi exersatul a avut rolul său”, mai spune Cristina.
În ultima vreme însă, după cum recunoaşte chiar ea, nu a mai ieşit foarte des la vânătoare, fiindcă lipsa de timp şi-a spus cuvântul. Are un job destul de solicitant, de analist cumpărări la Renault Services Roumanie, şi, mai ales, este fericita mămică a unei fetiţe de doar 8 luni. Care, mai mult ca sigur, va duce şi ea mai departe tradiţia familiei.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI