Sindicaliștii de la BNS, protest în fața Guvernului. Participă și angajați de la Dacia

Câteva mii de sindicalişti, membri ai Blocului Naţional Sindical, protestează în faţa Guvernului, pentru a cere măsuri urgente care să contracareze criza energetică, dar şi creşterea alarmantă a preţurilor. Printre ei se numără și angajați ai Dacia Mioveni.

Ei au şi revendicări legate de aplicarea legii salarizării şi încheierea unui pact naţional pentru industria de apărare.

„Nevoia de securitate energetică, deciziile politice luate la nivel european, la nivel mondial afectează profund pia’a energetică europeană şi, implicit, naţională. Tot pe securitate energetică, trebuie să rezolvăm problema securităţii alimentării cu gaze naturale. A doua mare revendicare vizează securitatea alimentară a populaţiei. trebuie să regândim întreaga politică agricolă a României, pentru că nu este posibil ca o ţară care are un potenţial agricol uriaş să fie dependentă de importuri. Trebuie să găsim soluţii pentru a proteja mai bine salariaţii în această perioadă” a declarat Dumitru Costin, preşedintele BNS. 

Ministrul muncii, Marius Budăi, a venit în rândul protestatarilor pentru a-i asigura de sprijinul guvernului în rezolvarea revendicărilor lor.

Marius Budăi: Dacă am fost excluși din negocierea PNRR, vă invit acum să fiţi parteneri în implementarea reformelor din PNRR, să ne asigurăm împreună că reforma legii salarizării, că reforma legii pensiilor nu va duce la sărăcirea cetăţenilor români. Începând de săptămâna viitoare, vom implementa măsuri care să vină în primul şi în primul rând în sprijinul categoriilor vulnerabile.

Participanţii la protest au plecat în marş spre Piaţa Constituţiei, unde urmează să se încheie acţiunea organizată de Blocul Naţional Sindical.

Sursa foto:Romania Actualitati / Catalin Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.