Simona Halep i-a scurtat discursul primarului de la Bascov la semnarea de la Ministerul Dezvoltării a unui contract pentru reabilitarea şcolii

stancuuSăptămâna trecută, administraţia locală din Bascov, în frunte cu primarul Gheorghe Stancu, a mai bifat două succese pe lista de proiecte derulate pe fonduri europene. Este vorba de semnarea oficială a contractelor pentru reabilitarea şi dotarea a două şcoli, cea din satul Valea Ursului şi cea din centrul Bascovului. La invitaţia vicepremierului Liviu Dragnea, semnarea celui de-al doilea a fost făcută la Ministerul Dezvoltării, în prezenţa premierului Victor Ponta. Luat de valul emoţiei, edilul Bascovului a cam exagerat cu discursul, fiind limitat, mai în glumă, mai în serios, de premier, care voia să vadă meciul din semifinale de la Wimbledon al Simonei Halep.
Evenimentul de la Minister a fost tratat însă cu maximă importanţă. „Este semnarea contractului cu numărul 1.500 în cadrul Programelor Operaționale coordonate de ministerul nostru, din momentul în care s-a instalat Guvernarea Ponta, din luna mai 2012. 1500 de contracte! Am vrut să marcăm acest eveniment pentru că, din păcate, de-a lungul vremii, mai mulți politicieni au spus că Guvernul Ponta doar plătește facturile pe contractele semnate în anii anteriori. Acest contract, cu numărul 1.500, reprezintă finanțarea unei școli din localitatea Bascov, județul Argeș și o să semnez azi contractul cu domnul primar“, a declarat Liviu Dragnea.
„Am vrut să asist la acest moment cu caracter simbolic și mă bucur că vicepremierul Dragnea va semna tocmai cu un primar foarte bun – primarul de la Bascov. Așa încât nu pot decât să spun că mă bucur foarte tare să asist la acest moment și cred sincer că fiecare copil, fiecare profesor, fiecare părinte care va merge în oricare din cele 311 școli pe care le renovăm din fonduri europene, de la Bascov la  oricare dintre beneficiari, va simți că este cetățean european și că beneficiază, într-un fel sau altul, de faptul că suntem cetățeni ai UE. Mult succes domnule primar! Domnule vicepremier, dumneavoastră oricum vă urez succes pentru că trebuie să avem împreună succes“, a afirmat şi premierul Ponta.
Încântat de atâtea elogii, edilul din Bascov a ţinut şi el să le mulţumească oficialilor guvernamentali pentru aprecieri, însă discursul său s-a lungit exagerat, primarul argeşean vorbind mai mult decât cei doi la un loc! Drept pentru care premierul a fost nevoit să intervină. „Eu îi mulţumesc primarului! Domnule primar, staţi un pic ca să nu înceapă meciul Simonei Halep – aia îmi era teamă – până nu terminaţi dumneavoastră discursul", a glumit Ponta, în zâmbetele asistenţei.
Din păcate, Simona Halep a pierdut semifinala, însă Bascovul a câştigat aproape 1 milion de euro pentru a aduce cele două şcoli la un nivel european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.