Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică, o atenţionare meteorologică de cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat valabilă în zilele de 31 august şi 1 septembrie pentru 10 judeţe din România. În acelaşi timp, codul galben a fost prelungit, în intervalul menţionat, în restul ţării.

Luni, 31 august şi marţi, 1 septembrie, valul de căldură va persista în toate regiunile, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35….37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi îndeosebi în zonele de câmpie şi de podiş. În judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Botoşani, Iaşi, Bacău şi Vaslui vor fi temperaturi maxime de 37…38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Apoi, potrivit ANM,  prognoza realizată pentrtu intervalul 31 august – 13 septembrie arată că vremea va fi deosebit de caldă la începutul intervalului, după care temperaturile vor scădea și vor ajunge în graficele normale pentru această perioadă. De asemenea, vor începe și ploile.

În Muntenia, vremea se va menţine călduroasă, local caniculară în orele amiezilor, aproape pe tot parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză. Aşadar, între 31 august şi 5 septembrie, media temperaturilor maxime va fi de aproximativ 34 de grade, iar a celor minime de 18…19 grade. În perioada 6 – 13 septembrie regimul termic va scădea uşor şi treptat, spre valori apropiate de cele normale pentru această dată, de 24…25 de grade ziua şi 12…13 grade noaptea.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi destul de redusă şi doar pe 7 şi 8 septembrie vor fi ploi slabe, pe arii restrânse.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI