Și ele fac parte din neamul Brătienilor. Evocare a doamnelor din marea familie, de Ziua Femeii, la Vila Florica

Centrul de Cultură „Brătianu” organizează în data de 8 martie 2016, începând cu ora 10.00, a V-a ediție a Simpozionului „Și ele fac parte din neamul Brătienilor”.

Simpozionul se va desfășura la sediul din Ștefănești, scopul fiind celebrarea femeilor  din “Dinastia Brătianu” cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.
Vor participa elevi și profesori ai Colegiului național „Ion C. Brătianu” din Pitești, care vor prezenta lucrări prin care se va oglindi viața de familie de la Florica, amintind, printre altele, de personalitățile Piei Brătianu, Sabinei Cantacuzino și Elizei Brătianu.

În viața bărbaților din familia Brătianu, femeile au jucat un rol important, echilibrat, ca partenere de viață cu  drepturi egale;  de altfel, pentru ele constituiau adevarate virtuți: sfințenia vieții de familie, grija pentru educația copiilor, dragostea de muncă şi de moşie. Femeile Brătianu au marcat sfârşitul secolului al XIX- lea şi mai ales secolul al XX- lea prin exemplele oferite, prin educaţia primită, iubirea de patrie insuflată de Ion Brătianu, şi mai ales prin personalităţile puternice pe care le-au avut.

Când vorbim de femeile din familia Brătianu ne referim în primul rând la Pia, soţia lui Ion Brătianu (1821- 1891), la fiicele Elena (cunoscută însă ca Sabina), Maria, Tatiana şi Pia, dar și la Eliza, soția lui Ion I.C. Brătianu. Acestea au marcat profund epoca în care au trăit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.