După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfăşoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta şi marea Miercuri din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieştii Părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puţin înainte de mântuitoarea pătimire.
Iată textul biblic: „Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă. Şi văzând ucenicii s-au mâniat şi au zis: De ce s-a făcut risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. Căci pe săraci pururea îi aveţi cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna; că ea turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea,, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei” (Matei 26, 6-13).
Din episodul acesta atât de emoţionant s-a înţeles dintotdeauna, că gestul femeii, al cărui nume nu este pomenit nici de Iisus Hristos şi nici de Sfântul Evanghelist Matei, a fost făcut în numele tuturor femeilor din lume şi din toate timpurile.
Iisus Hristos Domnul nu numai că n-a respins această cinstire cu un ritual deosebit, înainte de a fi vândut şi răstignit pe Cruce, ci mai mult, chiar a lăudat pe femeia purtătoare de mir care a făcut-o spre îngroparea Fiului lui Dumnezeu, după hotărârea din veşnicie, iar a treia zi să învieze întru slavă dumnezeiască.
Cu multă îndreptăţire putem spune, că începând din clipa aceasta, Iisus Hristos avea să proclame femeia, ca zidire a lui Dumnezeu, în aceeaşi demnitate egală cu bărbatul şi chiar mai mult decât atât. Ca temei pentru această susţinere avem chiar cuvintele blândului Iisus: „Adevăr zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei.” (Matei 26, 13).
Divinul Învăţător, Iisus Domnul, atunci când ucenicii s-au supărat şi au judecat aspru femeia purtătoare de mir, zicând: „De ce s-a făcut risipa aceasta”, le-a răspuns, poate cu un ton dojenitor: „Pentru ce faceţi supărare femeii?”
Însuşi Iisus Hristos cel veşnic a luat apărarea femeii mustrate de ucenicii Domnului, care nu pricepeau încă pe deplin ceea ce femeia deja făcuse cu atâta iubire. Ea nu va mai uita niciodată această întâlnire sfântă cu Iisus, Căruia I-a făcut ungerea cea de pe urmă cu Sfântul Mir de mare preţ, înainte de a se jertfi pe Sfânta Cruce pe Golgota Ierusalimului. Impresionată de gestul acestei femei, care s-ar spune că ar fi fost o păcătoasă, Casiana călugăriţa, a alcătuit, cu bogată pioşenie, cea mai frumoasă cântare din lume, care se cântă la slava de la Vecernia din Miercurea cea Mare.
Iată textul inspirat: „Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă, şi tânguindu-se, a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusă plecăciune. Ca să sărut prea curatele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în Rai, în amiază zi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorului de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă!” (Triod, Bucureşti, 2000, p. 577).
Ajută-ne, Doamne Iisuse, să ne spălăm păcatele mici şi mari prin lacrimile spovedaniei şi cu inimă curată să cinstim Pătimirile Tale, izvorul mântuirii noastre!
†Calinic
Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

Comments

comments

DISTRIBUIȚI