În perioada 6 – 8 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pentru prevenirea şi combaterea actelor de comerţ ilicit. Au fost verificate punctele de lucru a cinci societăți comerciale de pe raza localităților Albota și Ștefănești, care au ca obiect de activitate demontarea mașinilor și a echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor și comerț cu ridicata a pieselor și accesoriilor pentru autovehicule.

”În urma verificărilor, au fost aplicate trei sancțiuni conform O.G. nr. 82/2000, privind autorizarea agenţilor economici care prestează servicii de reparaţie, de reglare şi/sau desfăşoară activitate de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, în valoare totală de 30.000 de lei. Cu aceeași ocazie, reprezentanții societăților au fost instruiți cu privire la măsurile preventive ce trebuie respectate în contextul stării de alertă, pentru evitarea eventualei contaminări sau transmiteri a coronavirusului”, transmite Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș.

Comments

comments