MOTOR, ACŢIUNE… „Bătălie pentru Roma” şi „Ciuleanda” sunt două dintre filmele pe care marele regizor Sergiu Nicolaescu le-a filmat la Muzeul Goleşti. Regizorul şi totodată actorul Sergiu Nicolaescu a încetat din viaţă, săptămâna trecută, la vârsta de 82 de ani. În urma sa a lăsat o colecţie impresionantă de filme istorice şi nu numai, dar şi multe amintiri frumoase. Pe lângă actorii care i-au fost parteneri pe platourile de filmare, au existat însă şi alte persoane care l-au cunoscut pe marele regizor.

Printre ei se numără şi muzeograful Valentina Popa de la Muzeul Goleşti care, în ciuda faptului că a ajuns la frumoasa vârstă de 70 de ani, îşi aminteşte ca ieri cele două ocazii în care l-a întâlnit pe Sergiu Nicolaescu.
„L-am văzut pentru prima dată în carne şi oase, cum s-ar spune, în anul 1968, când a venit la Goleşti să filmeze câteva scene pentru filmul „Bătălie pentru Roma”. Îmi aduc aminte că în această peliculă jucau Florin Piersic şi Laurence Harvey. Scenele au fost filmate la o singură gospodărie din cadrul muzeului, care era, de fapt, gospodăria în care trăia Florin Piersic…”, rememorează evenimentele Valentina Popa.

Nu se dezlipea de portavoce

După filmul „Bătălie pentru Roma”, Valentina Popa l-a reîntâlnit pe Sergiu Nicolaescu 17 ani mai târziu, când regizorul a revenit la Muzeul Goleşti pentru a filma „Ciuleandra”, una dintre capodoperele cinematografiei româneşti. De data aceasta, timpul i-a permis să-l observe mai bine pe marele corifeu al cinematografiei româneşti, mai ales că scenele s-au derulat în două gospodării ale muzeului, iar filmările s-au produs pe o perioadă mai lungă de timp,
„La „Ciuleandra”, l-am putut observa mai bine pe Sergiu Nicolaescu. Deşi nu am vorbit niciodată cu el, întrucât noi eram cu treaba noastră şi nu aveam legătură cu filmările, am putut observa câteva lucruri… În primul rând, mi-l amintesc ca fiind un bărbat frumos, însă extrem de sever şi sobru. Avea o portavoce de care nu se dezlipea şi la care striga tot timpul. Folosea fiecare minut… Îi muncea mult pe actori şi se purta cam dur, ce-i drept, însă nu se lăsa până ce scena nu ieşea aşa cum voia el. Într-un cuvânt, era exigent şi cu greu puteai zări un zâmbet în colţul gurii”, povesteşte Valentina Popa.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI