Şerban Valeca: Nici măcar toți parlamentarii opoziției nu au susținut moțiunea de cenzură

220 views

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost respinsă. Opoziția a reușit să adune doar 200 de voturi pentru, chiar dacă anunțau că se bazează pe 215 parlamentari, acestea fiind oricum insuficiente, deoarece pentru adoptarea moțiunii erau necesare 233. Au mai fost 7 voturi împotrivă și 3 abțineri.

“Așa cum era de așteptat, moțiunea de cenzură inițiată de opoziție a fost respinsă de Parlament. După cum s-a putut observa din numărarea voturilor, nici măcar toți parlamentarii opoziției nu au susținut moțiunea care s-a dovedit a fi o acțiune de imagine, fără un program serios și fără a încerca măcar să pună ceva în loc.

Pe lângă faptul că sancționează lipsa de alternative reale ale opoziției, rezultatul votului de astăzi reflectă încă o dată sprijinul de care se bucură Guvernul PSD – ALDE și programul de guvernare care până acum a produs efecte benefice în economie și pentru cetățeni.
Guvernul iese întărit din această încercare eșuată a opoziției de a se agăța de un rezultat al alegerilor din 26 mai care erau, de fapt, despre ce vrea România în Europa și nicidecum despre a schimba Guvernul care a fost consecința unui vot de încredere dat de cetățeni în 2016.

PSD și Guvernul vor continua, așadar, să pună în aplicare programul de măsuri care a condus la creșterea nivelului de trai al românilor și a produs plus-valoare în economie”, a declarat senatorul Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş.

Comments

comments