Senatul a încheiat şedinţele de plen şi intră în campanie electorală. Aleşii vor lucra doar în comisii şi teritoriu

741 views

 

Senatul va intra, de marţi, în campanie electorală, programul de lucru al parlamentarilor urmând a se defăşura doar în comisii şi în circumscripţiile teritoriale.

Potrivit vicepreşedintelui Senatului, Ioan Chelaru, în Biroul Permanent de luni a fost adoptat programul de lucru pentru această săptămână şi săptămâna viitoare. Azi, luni, program obişnuit – la ora 16.00 şedinţa de plen, marţi – se va lucra în comisii şi de miercuri se va lucra în teritoriu.
Programul de săptămâna viitoare înseamnă luni şi marţi lucru în comisii, miercuri, joi şi vineri în teritoriu. În situaţii deosebite, preşedintele poate convoca Biroul Permanent, de pe o zi pe alta.

Deci, cel mai probabil, este posibil ca plenul de luni să fie ultimul din această legislatură. Vicepreşedintele Senatului a mai afirmat că, în principiu, va fi acelaşi program până la sfârşitul acestei legislaturi. ”O parte dintre colegi au intrat deja în campanie electorală, chiar dacă e precampanie. O parte nu se mai regăsesc şi atunci e posibil să nu mai fie…”, a spus Chelaru.

Alegerile parlamentare vor avea loc în 11 decembrie.

Comments

comments