Senator Ovidiu Puiu: ”În Senatul României, procedurile se stabilesc ad-hoc, iar regulile se schimbă după cum bate vântul!”

Membrii PNL – USR-PLUS – UDMR continuă practica abuzivă a încălcării tuturor principiilor democraţiei parlamentare şi cer repetarea sau schimbarea modului de vot când nu le iese ce vor. Conform senatorului PSD Ovidiu Puiu, această practică s-a petrecut în ședința plenului Senatului de luni, 29 martie.

La începutul acestei sesiuni, am făcut apel la reluarea activității parlamentare cu prezență fizică. Subliniam atunci că așa cum școala online nu se poate substitui educației la clasă, nici activitatea parlamentară online nu poate înlocui dezbaterile directe din plenul Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului român, așa cum e definit prin Constituție. Obligativitatea prezenței fizice era cu atât mai justificată cu cât senatorii și deputații au fost categorie prioritizată la vaccinare!

Astăzi înțeleg bine de ce cei care, fiind prin conjunctură majoritari în Parlament, nu au luat în considerare solicitarea mea și a colegilor din PSD: pentru că și-au imaginat că fără senatori prezenți fizic în sală, vor controla mai ușor și procedurile de vot și rezultatul votului!

Așa se face că la ședința plenului Senatului de luni, 29 martie, după ce s-a luat hotărârea de a se vota exclusiv electronic, de pe tabletă, inițiativele aflate în dezbatere, senatorii coaliției s-au răzgândit în plină ședință, pentru că nu le ieșea votul al primul punct din ordinea de zi! Era vorba de Legea privind respingerea OUG nr. 166/2020 pentru modificarea Legii 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică. O lege, de altfel, puternic contestată de PSD, pentru că ea dă mână liberă actualei coaliții să vândă acțiune deținute de stat la companiile și societățile naționale, în plină pandemie! Pentru că șansele ca legea să fie adoptată cu votul senatorilor prezenți erau aproape nule, senatorii puterii s-au răzgândit, și în plină ședință, au propus să se introducă și apelul telefonic!

Până la un punct, pot înțelege disconfortul pe care coaliția îl are având în față o sală în care PSD este de departe partid majoritar și în care cel puțin unul din două discursuri sancționează dur toate nelegiuirile puterii! Dincolo de acest punct însă, este vorba de responsabilitate și de respect pentru cetățenii care ne-au mandatat să votăm în numele lor! În semn de protest, senatorii PSD s-au retras ieri din plen și o vor face ori de câte ori coaliția va abuza de puterea pe care o are vremelnic!”, a declarat Ovidiu Puiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.