Senator Dănuţ Bica: ,,România revine treptat la normalitate, ca urmare a succesului campaniei naționale de vaccinare și a măsurilor economice corecte adoptate de Guvern”

Declaraţie politică prezentată în şedinţa Senatului din 12 mai 2021:

Cu resurse financiare și logistice limitate, cu un sistem sanitar șubrezit de nepăsarea guvernărilor anterioare, dar cu un Guvern actual responsabil și orientat către interesele prioritare ale României, țara noastră a devenit un model în ceea ce privește gestionarea campaniei de imunizare a populației împotriva nemilosului virus SARS-CoV-2.

La mai puțin de cinci luni de la debutul procesului de vaccinare, s-a ajuns la performanța de a fi administrate zilnic chiar și peste 110 mii de doze românilor care doresc să se imunizeze. Prin eforturi susținute, Guvernul a asigurat tot necesarul de doze, iar numărul centrelor de vaccinare a fost mărit substanțial, astfel încât, începând cu data de 8 mai, în România există accesul cel mai facil la vaccin din Uniunea Europeană, oricine dorește să se vaccineze putând să o facă fără programare, fără birocrație, doar cu actul de identitate. Ca urmare a acestor decizii corecte, astăzi nicio localitate din țară nu mai este în carantină, cei mai mulți dintre elevi s-au întors deja la școală, în fiecare zi numărul persoanelor vaccinate crește, riscul epidemiologic scade, iar numărul de noi îmbolnăviri se diminuează.

În urmă cu două luni, când premierul Florin Cîțu a anunțat că la data de 1 iunie ar putea demara relaxarea unor restricții și întoarcerea treptată către o viață normală, corul scepticilor s-a înghesuit să susțină că așa ceva nu este posibil, că nici măcar statele dezvoltate nu speră să reintre în normalitate atât de repede. Dar vineri, 7 mai, la noi a fost depășit pragul de 3,5 milioane de persoane vaccinate, iar obiectivul este de a avea 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie. Prin urmare, astăzi succesul campaniei de vaccinare din România nu mai poate fi contestat, iar 1 iunie devine tot mai sigur data la care se va începe efectiv prima etapă a revenirii la normal.

Veștile îmbucurătoare privind succesul campaniei de vaccinare sunt completate și de o serie de informații pozitive care vin din economie și care demonstrează că principalele sectoare de activitate dau semne puternice de revenire, chiar peste așteptările cele mai optimiste. De exemplu, în luna martie 2021, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut cu 13,3% față de luna precedentă și cu 9,1% față de martie 2020. De asemenea, începând cu luna martie a acestui an, rata șomajului s-a diminuat cu 0,2% la nivel național, iar trendul este de revenire la un șomaj foarte mic până la jumătatea verii. În plus, bugetul național arată o tendință de însănătoșire accelerată, atât prin creșterea cu 18,8% a veniturilor colectate față de perioada similară a anului trecut, cât și prin majorarea cheltuielilor de capital cu 36,7%. Nu trebuie să trecem cu vederea nici faptul că sumele încasate de la Uniunea Europeană în primele 3 luni ale anului au atins un record absolut de circa 5 miliarde de lei grație proiectelor implementate în anul 2020 de Guvernul PNL.

În acest context, implicarea noastră trebuie să fie dedicată în primul rând adoptării deciziilor celor mai eficiente pentru a grăbi întoarcerea la normalitate. De asemenea, este deosebit de important ca, în perioada imediat următoare, Parlamentul României să acorde o atenție majoră ameliorării legislației prin care să se asigure o mai rapidă accesare a fondurilor europene disponibile prin PNRR sau prin cadrul financiar multianual, precum și îmbunătățirii reglementărilor specifice din domeniile achizițiilor publice, infrastructurii, investițiilor externe etc. Urmează o perioadă favorabilă, cu multiple oportunități pentru dezvoltarea țării noastre, pe care trebuie să le fructificăm în integralitate. Prin efortul conjugat al tuturor forțelor politice și instituțiilor implicate, putem să ducem România, în următorii 4 ani, la un nivel apropiat de media europeană, atât din perspectiva veniturilor populației, cât și din punctul de vedere al modernizării infrastructurii din domeniile esențiale: sănătate, educație, transporturi, utilități de bază.

Comments

comments