Ședința de Guvern în care vor fi adoptate măsurile fiscale a fost anunțată miercuri, de la ora 15:00, însă în cursul dimineții a fost devansată la ora 13.00.

Premierul Mihai Tudose a spus, marți, că proiectele privind reforma fiscală vor fi adoptate astăzi prin ordonanță de urgență. În fața Guvernului este așteptat un protest, împotriva măsurilor pe care Executivul urmează să le aprobe.

Ordinea de zi cuprinde:
・ proiect de lege pentru realizarea ”€Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial ”Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”
・ proiect de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) privind privilegiile şi imunităţile OIAC, semnat la Haga, la 6 septembrie 2017
・ proiect de lege privind desfiinţarea Institutului Teologic Romano-Catolic din Bucureşti
・ proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor afectate de evenimentul care a avut loc în data de 30 octombrie 2017 la Sucursala Mina Uricani, judeţul Hunedoara

Sindicatele contestă măsurile pe care urmează să le adopte Guvernul și amenință cu grevă. Principala măsură contestată de către sindicate este cea privind transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, care va duce, în opinia acestora, la scăderea salariilor. Atât premierul Mihai Tudose, cât şi liderul PSD, Liviu Dragnea, au susţinut că trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat nu va genera reduceri de salarii ci, dimpotrivă, „Este pentru prima dată când se măresc salariile într-un mod serios pentru toată lumea”.

Pe de altă parte, în aceeași zi în care Executivul urmează să adopre proiectele privind reforma fiscală, este organizat un protest, în fața Guvernului. Pagina de Facebook „Corupţia Ucide” a lansat un apel pentru organizarea unei manifestaţii împotriva modificării Codului fiscal, în Piaţa Victoriei, miercuri, începând de la ora 14:00.

Comments

comments