Se schimbă facturile la curent! Acestea vor fi simplificate şi standardizate!

Facturile pentru energie electrică vor fi simplificate şi standardizate, pentru a putea fi înţelese mai uşor de către abonaţi.

Astfel, reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei pregătesc un model care va aduce informaţii noi consumatorilor. Pe lângă o grafică mult mai accesibilă, noul model de factură va cuprinde o comparaţie de consum curent nu doar cu perioada anterioară, ci şi cu aceeaşi perioadă din anul precedent.

“Noul model va schimba întrucâtva filosofia de facturare (…). Vom avea o factură mult simplificată, în care elementele de bază, clare pentru consumator, vor fi valoarea de plată curentă şi consumul de energie electrică realizat. Iar în pagina a doua sunt toate detaliile necesare unei mai bune informări şi explicitări a valorii pe care o plăteşte consumatorul final prin factură, cum ar fi: cât înseamnă tariful de transport, tariful de servicii de sistem, tariful de distribuţie, cât înseamnă taxa radio-TV, cât înseamnă impactul certificatelor verzi şi bonusul de cogenerare”, a precizat Emil Calotă, vicepreşedintele ANRE.

Noul model de factură va trebui implementat de toţi operatorii de reţea din ţară, dar au la dispoziţie doi ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here