Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor informează că examenele pentru obținerea permisului auto vor fi reluate la începutul lunii iunie, în două etape.

”Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând cu 18.05.2020 se vor relua treptat activitățile de relații cu publicul la toate serviciile publice comunitare, cu excepția celor aflate în zone cu restricții – carantinate. Prioritatea noastră este creșterea capacității de preluare a solicitărilor pe linie de înmatriculări/preschimbări permise de conducere prin readucerea în activitate a personalului propriu delegat la alte structuri ca forțe de sprijin pe perioada stării de urgență, întrucât estimăm o creștere semnificativă a solicitărilor pe această linie odată cu relaxarea măsurilor impuse de starea de urgență.

În ceea ce privește programul de lucru cu publicul al serviciilor publice comunitare, acesta diferă de la un județ la altul, sens în care recomandăm consultarea site-urilor instituțiilor prefectului, respectiv site-ul www.drpciv.ro, secțiunea program de lucru serviciul public comunitar, aflată în pagina principală”, transmite DRPCIV printr-un comunicat de presă.

Activitățile se vor soluționa doar în baza programărilor online – accesibile pe site-ul institutiei noastre www.drpciv.ro. Accesul în incinta sediilor se va face controlat, în grupuri mici formate din 5-10 persoane, prin grija personalului propriu al serviciilor publice comunitare, în funcție de particularitățile spațiului de lucru cu publicul.

Activitatea de examinare se va relua la începutul lunii iunie, în două etape

”În ceea ce privește activitatea de examinare – preconizăm reluarea acesteia la începutul lunii iunie – în doua etape, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție si distanțare sociala în vederea limitarii raspandirii coronavirusului.

Prima etapă – examinarea la proba practica pentru cei declarați admis la proba teoretică și programați la proba practică pe durata instituirii stării de urgență (cu prioritate pentru candidati afectati de masurile restrictive, respectiv cei carora le-au expirat documente aflate la dosarul de examinare sau expirarea acestor documente in perioada imediat urmatoare)”, transmite DRPCIV.

În vederea programării candidaților aflați în această situație sunt analizate doua posibilități:

– Programarea din oficiu cu informarea acestora – în ordinea programărilor anterioare,

– Programarea prin intermediul școlilor de soferi pe platforma online dedicată – cu informarea candidatului.

În a doua etapă –reluarea activității de examinare – proba teoretică la aproximativ 2 săptămâni, în funcție de volumul solicitărilor pentru proba practică.

În vederea desfășurării activității de examinare vor fi respectate, cu strictețe, următoarele măsuri de protecție în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului:

– Utilizarea măștilor de protecție – atât pentru candidați cât și pentru examinatori;

– Dezinfectarea interiorului autovehiculelor folosite la desfășurarea probei practice, înainte de începerea fiecărei probe;

– Respectarea distanțării persoanelor aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susținerea probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere, cel puțin 1,5 m;

– Evitarea prezentării la locul de întâlnire al candidaților cu însoțitori (prieteni, rude, susținători). Accesul va fi permis doar candidatul și reprezentanții scolilor de conducători auto;

– Desfășurarea activității de instruire numai în spații deschise, cu respectarea regulilor de distanțare socială.

Comments

comments