După impunerea sistemului Bolognia în învăţământul universitar, la nivelul Uniunii Europene se pregăteşte o nouă schimbare fundamentală în domeniu: privatizarea universităţilor de stat. Potrivit ultimelor discuţii în mediile de specialitate, purtate în vederea elaborării unei Directive europene, învăţământul superior ar putea deveni accesibil doar celor care îşi permit susţinerea taxei sau care îşi asumă riscul contractării unui credit pentru studii.
Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, prof. univ. Anton Hadăr, a declarat, după întoarcerea de la o conferinţă de la Viena, că facultăţile cu finanţare de la stat ar putea deveni, în scurt timp, o amintire.
„În urmă cu o lună am fost la Viena la o dezbatere la care au participat toate ţările din Uniunea Europeană şi concluzia a fost că se doreşte o privatizare masivă a universităţilor de stat şi doar în cazuri rare să mai fie acordate burse de la stat. Mai degrabă va un sistem de sprijinire a tinerilor prin credite. Intenţia ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană este ca, odată învăţământul privatizat, să se facă un clasament al tuturor universităţilor din Europa şi, în acest fel, atractivitatea universităţilor valoroase ale Europei să crească. În momentul de faţă, universităţile din Europa sunt în dificultate, una dintre cauze fiind şi faptul că nici pe afară tinerii nu mai sunt atât de doritori să facă studii superioare”, spune Anton Hadăr.
În acest caz, previziunile nu sunt deloc roz, numărul studenţilor urmând a scădea dramatic, cu circa 40% până în 2025, potrivit Strategiei pentru învăţământul terţiar a Ministerului Educaţiei. Acesta pregăteşte şi schimbări importante, printre care şi dispariţia burselor de merit şi înlocuirea lor cu burse de nevoi.
Însă, înainte ca privatizarea să devină obligatorie prin directiva UE, există pericolul ca universităţile de stat să intre în colaps, fiind deja în mari probleme din cauza reducerii numărului de potenţiali studenţi, ca urmare a promovabilităţii foarte mici la examenul de Bacalaureat, a lipsei de interes a românilor pentru studii superioare şi a lipsei fondurilor necesare pentru acoperirea cheltuielilor cu taxa şcolară şi întreţinerea pe durata cursurilor.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI