Se caută voluntari pentru copiii și tinerii din centrele de plasament din Argeș

Programul educațional Ajungem MARI a demarat o nouă campanie de înscrieri pentru voluntari care să le fie alături copiilor din centrele de plasament, apartamentele și căsuțele de tip familial. 39 copii din centre de plasament și apartamente de tip familial din Pitești, Mioveni așteaptă noi voluntari care să le dăruiască 3 ore pe săptămână, să îi învețe și încurajeze.

”Căutăm super voluntari pentru copiii și tinerii instituționalizați din județul Argeș. Căutăm voluntari serioși și inimoși care să devină prieteni pentru copiii din centrele de plasament și să le fie alături în următorul an școlar, cu vârsta peste 16 ani, din orice domeniu, care să își asume cu seriozitate 8 luni de voluntariat, să aibă răbdare și să caute mereu noi metode să îi atragă pe copii spre învățare”, transmit reprezentanții programului.

În funcție de abilitățile lor, voluntarii selectați vor susține ședințe de pregătire școlară, ateliere de cultură generală sau ateliere creative. Vei lucra săptămânal cu 1-5 copii în ședințe online sau fizic, în funcție de situația și restricțiile din fiecare județ. Vei avea susținerea consilierilor educaționali și a unei echipe grozave de voluntari implicați și cu experiență.

Modulul de voluntariat se va desfășura în perioada noiembrie 2021 – iunie 2022.

Citește detaliile și completează formularul online de înscriere până la data de 26 septembrie –https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/
(foto ilustrativ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.