Potrivit unui comunicat al Instituţiei Avocatului Poporului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca ucenicia, practica și perioada în care o persoană a urmat cursurile unei școli profesionale vor fi considerate vechime în muncă.

Decizia, dispusă în urma unui recurs în interesul legii transmis de Avocatul Poporului, este obligatorie și va fi aplicată de către toate casele de pensii din țară.

Astfel, persoanele care au urmat cursurile unei școli profesionale înainte de 1949 și au primit salariu de ucenic sau au cotizat la casele de asigurări sociale vor avea dreptul ca perioada respectivă să le fie considerată ca vechime în muncă și să se pensioneze, implicit, mai devreme.

Frecventarea unei școli profesionale între 1949 și 1954 va fi considerată vechime în muncă, indiferent dacă pentru ucenici s-au virat sau nu contribuțiile la fostele case de asigurări sociale, dar, în caz negativ, nu va reprezenta stagiu de cotizare.

Nu în ultimul rând va fi considerată vechime în muncă perioada practicii în producție pentru toate persoanele care s-au aflat în această situație între 1954 și 2001.

Comments

comments