Rezultatele definitive la examenul de Evaluare Naţională la care au participat, în Argeş, peste 4.700 de elevi, au determinat un clasament al şcolilor condus cu autoritate de Şcoala Gimnazială „Ion Pillat” din Piteşti, la fel ca şi în anii trecuţi.

Clasamentul a fost realizat pe baza mediilor calculate din notele obşinute de absolvenţii fiecărei unităţi de învăţământ în parte. Ierarhia unităţilor şcolare piteştene este mult schimbată faţă de anii trecuţi.

Şcoala „Ion Pillat”, fosta Şcoală 3, se situată pe primul loc, cu o medie de 8,43. Locul doi, în urcare faţă de 5 anul trecut, este ocupat de Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” (fostă Nr. 11), din cartierul Craiovei. Şcoala „Traian” (fostă Nr. 4) rămâne pe podium, coborând doar o treaptă în clasamentul general al mediilor la Evaluare, faţă de 2017.

Urmează „Marin Preda”, „Matei Basarab” şi „Alexandru Davila”, trei dintre cele mai căutate şcoli din Piteşti. Dacă în 2016 era pe locul 16, astăzi fosta Şcoală Nr. 10 emite pretenţii la podium, fiind pe locul 4. Prezenţa Şcolii „Matei Basarab” pe poziţia a 5-a vine ca o confirmare a calităţii actului educaţional practicat aici, la fel ca şi în cazul Şcolii „Alexandru Davila” care după un an mai slab revine acolo unde îi este locul, în topul celor mai bune şcoli din Piteşti.

Partea de jos a clasamentului, reprezintă, în mare, chiar o supriză, din cauza notelor foarte mici. Este cazul Şcolii „Nicolae Iorga” (fostă Nr. 5), care de pe primul loc ocupat în urmă cu doi ani cade pe locul 7, părăsind pentru prima dată după mulţi ani podiumul celor mai bune şcoli din Piteşti. Un regres important îl înregistrează Şcoala „Tudor Vladimirescu” (fostă Nr. 20), care după doi ani la rând pe locul 4 a căzut pe locul 14. 10 poziţii în minus se remarcă şi în cazul Şcolii „I.L. Caragiale”, care de pe 7 ajunge pe 17.

În partea de jos a clasamentului, şase şcoli contabilizează medii sub 7, ultima poziţie fiind ocupată, ca şi anul trecut, de aceeaşi unitate – Şcoala „Tudor Muşatescu” (fostă Nr. 17). Şi Şcoala „Tudor Arghezi” (fostă Nr. 7), din cartierul Prundu, are un record negativ: din cei 41 de absolvenţi de clasa a VIII-a, 7 nici măcar nu s-au prezentat la examen, rezultând cel mai mare procent de absenteism din oraş – 17%.

O situaţie aparte o are Colegiul „Zinca Golescu”, unde funcţionează câte o clasă de gimnaziu pe fiecare serie. Faptul că aici se ajunge prin examen în clasa a cincea şi sunt selectaţi, încă de la început, copii foarte buni face ca şi media de ieşire să fie una foarte mare, astfel că 87% dintre elevi au medii peste 9. În 2018, media a urcat la 9,47.

De asemenea, singura şcoală privată din judeţ, Școala Gimnazială de Excelență „Sfânta Muceniță Filoteea”, care anul acesta a avut 10 absolvenţi a reusşit o medie generală foarte ridicată – 8,98.

Comments

comments