Schimbare în Guvernul Orban! Avem un nou ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, în persoana lui Mircea Fechet, care a fost până acum secretar de stat în minister.

Acesta îl înlocuiește pe Costel Alexe, care a câștigat președinția Consiliului Județean Iași.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi dimineața, cele două decrete  prin care ia act de demisia lui Costel Alexe și constată încetarea funcției de membru al Guvernului și îl numește în funcție pe noul ministru.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc la ora 15:30, la Palatul Cotroceni.

Mircea Fechet a demisionat, în urmă cu doi ani, din toate funcțiile pe care le avea în cadrul Partidului Național Liberal, pentru a se putea angaja la Curtea de Conturi.

Comments

comments