FRUMOASE, DE ADMIRAT, FOARTE GREU DE URCAT! Este vorba despre cele mai spectaculoase, cele mai lungi, dar şi cele mai dificil de străbătut scări din lume. Într-un top al celor mai frumoase şi lungi 15 scări din lume, alcătuit de Apropo.ro şi-au făcut loc şi scările ce duc la Cetatea Poienari de la Arefu.

Cetatea Poienari se află la o distanţă de 27 km de Curtea de Argeş, pe un mic platou în vârful Muntelui Cetatea, la o altitudine de 850 de metri. Supranumită „Cuibul de vulturi al vitejilor de temut” cetatea a făcut parte, cu veacuri în urmă, dintr-un lanţ de fortificaţii ce apărau hotarul nordic al Ţării Româneşti. A fost construită ca fortăreaţă împotriva otomanilor de către Negru Vodă şi apoi a servit ca locuinţă secundară pentru Vlad Ţepeş, cel de numele căruia îşi leagă renumele.

Pentru a ajunge la cetate trebuie parcurse nu mai puţin de 1.480 de trepte, printr-o pădure deasă de fagi. Din loc în loc, cam la fiecare 450 de trepte, sunt amenajate şi locuri speciale pentru odihnă. Drumul durează mai bine de jumătate de oră, însă priveliştea din cetate merită tot efortul. De aici se vede şoseaua Transfăgărăşan, în toată splendoarea sa.

În top, scările de pe Muntele Bueren, Belgia

Ca număr de trepte, scările Cetăţii Poienari par a fi printre cele mai lungi, cu aproape 1.500, dar în alcătuirea topului au fost luate în considerare şi dificultatea sau spectaculozitatea construcţiilor, chiar dacă acestea au numai 300 ori 500 de trepte.  Astfel, în top se mai regăsesc scările de pe Muntele Bueren – Belgia, cu 347 de trepte, construite în Liege în anul 1881. Au fost realizate în scopul de a ajuta soldaţii să coboare în centrul oraşului fără a mai fi nevoiţi să meargă pe văi periculoase, unde se ascundea inamicul. De sus se vede râul Meuse în toată splendoarea sa.

Scările-spirală de pe Muntele Taihang, China

Turnul cu scări în spirală măsoară 91,5 m înălţime şi se află pe muntele Taihang din Linzhou, China. Cei care urcă aceste trepte trebuie să aibă sub vârsta de 60 de ani şi să completeze un formular în care să menţioneze că nu au probleme cu inima sau plămânii.

Scările din Awaji Hyakudanen, Japonia

Awaji Yumebutai înseamnă şi „Stadiul Visului” şi este un aranjament de clădiri şi locuri de pe insula japoneză. Una dintre grădinile de aici este formată din alte 100 de grădini terasate. Locul este un monument memorial ridicat în cinstea oamenilor care au murit în cutremurul din 1995 – Hanshin.

Scările de la Chand Baori, India

Scările din apropiere de Abhaneri, Jaipur, au fost construite în anul 800 î.Hr. Aici se regăsesc 3.500 de trepte, pe 13 niveluri, la o înălţime de 30 de metri de pământ. La baza construcţiei este o temperatură cu 5,6 grade Celsius mai scăzută decât în exterior sau sus, astfel că multe persoane vin aici pentru a se răcori.

Scările Potemkin, Odessa, Ucraina

Scările Potemkin din Odessa sunt considerate o intrare simbolică în oraş, dar şi un punct de atracţie al zonei. De aici se pot admira golful şi portul Odessei. Treptele Potemkin duc către Gara Maritimă. Sus, la scări, se regăseşte statuia ducelui de Richelieu, în cinstea căruia a fost denumit şi un bulevard din oraş, cel care a fost şi primul primar al locului. Aici sunt 192 de trepte.

Scările Haiku, Hawaii

Scările Haiku din Hawaii sau “Stairway to Heaven” marchează un traseu abrupt pe insula O’ahu. La început erau nişte scări de lemn prinse de stâncă. Scara se află la o înălţime de 850 de metri faţă de nivelul mării. Treptele vechi au fost înlocuite.

Comments

comments