Scandal cu tăieturi într-un apartament din zona Fortuna din Pitești

0
241

Scandal cu tăieturi într-un apartament din zona Fortuna din Pitești. În urma informațiilor apărute în spațiul public, referitoare la o stare conflictuală, petrecută în centrul municipiului Pitești, Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele:

Pe 18 august, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, cu privire la faptul că în municipiul Pitești, într-un apartament din zona Fortuna, ar fi avut loc un conflict între doi bărbați, în urma căruia s-au agresat reciproc.

La fața locului au fost direcționate echipaje din cadrul Secției 1 Poliție Pitești și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.

Din verificările preliminare efectuate de polițiști s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, un tânăr de 22 de ani, din București și un bărbat de 56 de ani, din Curtea de Argeș, s-au agresat reciproc, lovindu-se cu obiecte tăietor-înțepătoare.

Astfel, bărbatul de 56 de ani, a suferit o plagă la nivelul capului și a fost transportat la spital, iar tânărul prezenta o plagă la nivelul piciorului drept.

Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here