Șase persoane salvate după ce un Duster a căzut de pe un pod

Echipa de salvatori montani din cadrul Salvamont Argeș a intervenit de urgență pentru a acorda primul ajutor victimelor unui accident rutier petrecut pe drumul forestier ce leagă cabana Voina de cabana Cuca.

Un autoturism marca Dacia Duster, în care se aflau șase persoane, a părăsit carosabilul și a căzut de pe un pod. În ciuda spectaculozității accidentului, intervenția rapidă a salvamontiștilor a dus la evacuarea în siguranță a tuturor ocupanților.

Toate cele șase persoane au fost conștiente și cooperante. În urma evaluării medicale efectuate la fața locului, s-a constatat că acestea nu prezintă afecțiuni medicale grave.

Salvamontiștii recomandă prudență maximă pe drumurile forestiere din zonă, care pot fi dificile sau deteriorate de condițiile meteo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.