Sărbătoare mare astăzi – Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul! Ce nu este bine să faci în această zi

663 views

Sărbătoare mare astăzi – Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul! Tradiții și obiceiuri. Sf. Ioan de Toamnă (Sf. Ioan cap tăiat) aduce cu sine o seamă de interdicții asupra tăiatului fructelor și legumelor ce au formă rotundă, sau alimentelor ce amintesc de sângele vărsat. Tot în completarea biografiei sfântului, această zi este deosebit de periculoasă, fiind ținută pentru a nu se îmbolnăvi de friguri.
Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul. Sfântului Ioan înainte Mergătorul Mântuitorului, precum a fost înainte Domnului său cu nașterea, tot așa i se cădea să fie înainte și cu moartea. Și precum Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele omenești, tot așa și Mergătorul înaintea lui a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.

Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel mare, care a ucis pre pruncii cei din Vitleem, fiind a patra odraslă rea a rădăcinii cei rele, care a stăpânit în Galileia, a luat mai întâi de soție pre fiica lui Areta, împăratul Arabiei, și a petrecut cu ea multă vreme. Apoi rănindu-se de frumusețea Irodiadei, femeia fratelui său, Filip, a luat-o prea ea de soție, învoindu-se astfel la pofta lui necurată. Irod făcând o fărădelege ca aceasta, n-a suferit sfântul Ioan Botezătorul, râvnitorul legii lui Dumnezeu, defăimătorul păcatelor omenești și propovăduitorul pocăinței, ci mustra pe față pre Irod înaintea tuturor ca pre un desfrânat și răpitor. Dar mai ales Irodiada se mânia asupra sfântului și voia ca îndată să-l ucidă.

La un ospăț, fiica Irodiadei jucând și plăcând lui Irod și celor ce ședeau cu dânsul, a cerut de la dânsul, după povața maicei sale cea rea, capul sfântului Ioan Botezătorul. Deci ea a câștigat ce a cerut, căci Irod jurase ei. Deci aducând pe o tipsie capul sfântului Ioan în mijlocul acelui ospăț, picând încă sângele, acel cap a grăit aceleași cuvinte mustrătoare: „Nu ți se cade să ai de soție pe femeia lui Filip, fratele tău!“ Jucătoarea, luându-l în mâini fără temere, l-a dus la maică-sa. Irodiada, luându-l, înțepa cu acul limba care mustra fărădelegea lor. Și batjocorindu-l destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup (Viețile sfinților, XII, pp. 971-972, 973, 975, 976, 977).

Tradiții: În această zi nu se taie nimic cu cuțitul, ci totul se rupe cu mâna

Tradiții: Crucea mică este rea de friguri, căci atunci de regulă încep frigurile a prinde pe oameni (Mangiuca, 1882, p. 25). „Sf. Ion taie capul pe curechi“; „Irod i-a tăiat capul pe curechi“. De aceea se postește, nu se mănâncă poamă roșie și curechi roș, nici fiertură. Unii mănâncă numai struguri sau ajunează. Nu se mănâncă din blid sau tipsie. Oamenii împart mere, pere, castraveți (Mușlea-Bârlea, p. 400). În această zi nu se taie nimic cu cuțitul, ci totul se rupe cu mâna; nu se mănâncă varză, căci Sfântului Ioan de șapte ori i-au tăiat capul pe varză și iar a înviat.

Nu e bine să se mănânce fructe rotunde, care seamănă cu un cap (mere, pere, nuci, căpățâni de usturoi) sau cu o cruce (nuci, pepene), nu se bea vin roșu, nu se mănâncă fructe sau legume roșii (Pamfile, 1997, pp. 166, 167).

Sf. Ioan era un tânăr sărac, cuminte și foarte frumos, și tocmai pentru această frumusețe o femeie bogată își puse ochii pe dânsul. Într-o zi se întâlnește și-i spune chiar că peste noapte îl va aștepta la dânsa acasă. Să vină dar, că va fi bine de el, să vină, că, de nu va veni, vai și amar va fi de capul lui. Sf. Ioan, care știa din ce pricină îl paște acest greu păcat, se întristă adânc și se rugă lui Dumnezeu să-i ia ceea ce-i cășunează atâta scârbă – frumusețea cea ademenitoare – și să-l facă urât. În acest chip socotea el că femeia aceea își va întoarce fața și gândurile cele rele de la dânsul. Dumnezeu se milostivi de fecior și-l învăță, se zice, ca să scoată cuțitul și să-și taie capul. Sf. Ioan făcu întocmai în această zi de toamnă și în locul capului său se pomeni cu un cap de oaie. Astfel a plecat spre casa femeii care îl chemase. Când aceasta l-a văzut, s-a cutremurat de spaimă și cu ocări l-a dat afară. În acest chip Sf. Ioan a fost scutit de păcat. Frumosul lui cap a fost aflat tocmai mai târziu, la 25 mai, când biserica poruncește și poporul serbează chiar Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (Pamfile, 1997, p. 166).

Obiceiuri: Să nu se taie pepeni verzi, că e rău de friguri

Obiceiuri: Începerea postului negru, numit și sec, de la cruce până la cruce (Înălțarea crucii, 14 septembrie). O datină dintre cele mai lățite și uzitate la poporul român este ținerea postului negru, și asta în răstimpul de la Tăierea capului Sf. Ioan (29 august) până la Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie).

Prin acest post postitorii își mântuiesc sufletul de cele mai grele păcate făcute în viață, precum: furturi cu ucideri, cauza rămânerii familiei fără căpătâi, omoruri, aprinderi sau, ceea ce des se întâmplă la femei, omorârea pruncilor micuți noaptea, în somn, fără știre și voie, lepădarea pruncilor fără vreme, cu voie ori prin oarecare neprecauțiune etc. Se mai poate împlini și de frați pentru surori, de surori pentru frați, de părinți pentru copii și contrar, ba chiar pentru oarecare consângen mai apropiat pierdut în lume, sinucis ori înecat. De mai multe și mai adese ori însă se postește de părinți pentru blestemățiile și vorbele urâte și grele vorbite în ceasuri necurate, în mânie și furie contra copiilor (…).

Acest post se ține cu mâncarea în fiecare zi a unei pogăci (turte) de grâu sau turtă de mălai, coaptă în spuză (pe cărbuni), pe care singur păcătosul sau cel ce postește trebuie să o facă și să o coacă și iarăși numai el să o atingă. Nu e apoi permis să o taie, ci totdeauna, mâncând, să o frângă, păstrându-se restul rămas de la mâncare jos, pe pământ, sub icoană sfântă și, dacă se poate, să fie icoana Preacuratei. La păcate mai ușoare se pot mânca și poame. Asemenea este oprită dormirea pe așternut ridicat (în pat), ci pe pământ și, de se poate, fără așternut, numai la căpătâi o perină umplută cu paie de grâu și neacoperit cu nimic (…). La sfârșitul postului, mergând la biserică, duce pomană menită celui care postește: colac, struguri, untdelemn, o chită de flori în al cărei mijloc este o luminare de ceară curată și făcută de femeie iertată ori de fată fecioară (Pop Reteganul-1, ff. 60-62).

Apărător de rele și durere: Postul se ține pentru boli, mai ales pentru friguri (Pamfile, 1997, p. 167). Să nu se taie pepeni verzi, că e rău de friguri (Candrea, 1999, p. 232).
Despre muncile câmpului: În ziua în care cade crucea mică nu este bun de sămănat nici o bucată (Mangiuca, 1882, p. 25).

Comments

comments