După traficul cu drepturile litigioase, samsarii imobiliari continuă activităţile la limita legii cu traficul cu puncte despăgubire, chiar şi în condiţiile în care scandalul retrocedărilor dărâmă, ca la domino, reţele întregi de astfel de profitori.

În 2013, Legea restituirii proprietăţilor a fost modificată, prin angajarea răspunderii, de Guvernul Ponta. Iniţial, ar fi trebuit ca în termen de 6 luni, statul să facă un inventar al terenurilor pe care statul ar putea să le retrocedeze în natură, pe de o parte prin prefecturi, pe de altă parte prin Domeniile Statului. Cum, din cauza lipsei de personal şi a altor probleme întâmpinate, acest inventar nu a putut fi terminat, se pare că termenul final va fi mai 2015.

În paralel, samsarii imobiliari continuă să revendice titluri de despăgubire de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, chiar dacă nu mai primesc decât 15% din valoarea la care aveau acces până în 2013.

Noua formulă de compensare a foştilor proprietari, care este valabilă în prezent, se referă la compensarea fostelor proprietăţi în puncte, pe care le acordă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobileor (CNCI) în schimbul unui titlu de despăgubire.

Punctele vor putea fi folosite la valoarea lor totală începând cu 2016, atunci când se vor scoate la licitaţie primele terenuri din cele rămase statului.

Însă, punctele au început deja să se vândă, a declarat de mai multe ori George Băeşu, preşedintele ANRP, în condiţii avantajoase pentru cumpărători şi cu o pierdere asumată pentru vânzătorii care nu doresc să aştepte până în 2024 pentru a-şi recupera integral banii.

“Deţinători de puncte, Slavă Domnului, avem, vedem că punctele au început deja să se vândă. Au început să vină persoane cu dosare
prin care ne arată că şi-au înstrăinat punctele şi vor să le dăm celor care le-au cumpărat certificat de deţinător fără de care niciun deţinător de puncte nu se va putea înscrie la licitaţie”, a mai explicat Băeşu.

Cei care vor acum să valorifice aceste puncte pe care le-au dobândit ca moştenitori ştiu cât valorează şi ştiu iar cei ce le cumpără ştiu cum să le fructifice.

Însă, cu un an înainte de a fi efectiv demarată acţiunea de convertire, există încă numeroase necunoscute legate de modul în care se vor desfăşura aceste licitaţii, de evaluatorii imobiliari care vor fixa preţurile de pornire, ca şi de terenurile care vor fi vândute primele, atunci când numărul deţinătorilor de puncte va fi relativ restrâns.

Într-un an şi jumătate, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis 500 de milioane de puncte, echivalente cu 500 de milioane de lei, cu care deţinătorii lor vor putea lua prin licitaţie, din 2016, primele terenuri din Fondul Naţional Imobiliar al statului.

O parte dintre acestea le-au revenit direct foştilor proprietari sau moştenitorilor lor. O alta le-a fost atribuită deja samsarilor imobiliari, dar, spre deosebire de perioada 2005-2012, celor care au cerut restituiri în baza drepturilor litigioase cumpărate nu li s-a mai restituit decât 15% din valoarea evaluată a imobilului pentru care cumpăraseră respectivele drepturi de la moştenitorii direcţi.

Deşi până la primele licitaţii mai e un an, Guvernul nu are încă centralizat Fondul Naţional Imobiliar din care va scoate proprietăţi la vânzare. Preşedintele ANRP admite însă că, în privinţa conturării Fondului Naţional Imobiliar – mai exact o centralizare în fiecare judeţ a terenurilor disponibile care mai pot fi retrocedate în natură – există „o mică întârziere”.

„Săptămâna viitoare facem o şedinţă a Comitetului Interministerial care are în responsabilitate modul cum se aplică Legea 165 şi stabilim. Aşteptăm să se promulge şi modificarea adoptată în Parlament la Legea 165/2013 în care am pus un termen pentru cadastru – până la 1 martie 2015 să se prezinte de către Agenţia Naţională de Cadastru situaţia comparativă a cererilor din fiecare judeţ şi a terenului disponibil şi 1 mai 2015 pentru ADS să se prezinte cu primele terenuri care pot face parte din Fondul Naţional al imobilelor, terenuri destinate exclusiv deţinătorilor de puncte care vor participa la licitaţie” spune preşedintele ARP.

Fondul Imobiliar Naţional ar urma să includă, în prima fază, terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetare, dar şi proprietăţi ale unor instituţii publice nefolosite. Ulterior, ADS va prelua şi terenurile rămase la dispoziţia autorităţilor locale şi pădurile. Potrivit unor prime calcule, ar putea fi vorba despre 400.000 de hectare de teren ale ADS şi 3,2 milioane de hectare de pădure ale Romsilva. Ca valoare, un astfel de Fomnd s-ar ridica la 9,6 miliarde de euro.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI