Momentul ritual al facerii pascăi (amplasat uneori și în ziua precedentă) capătă frecvent valențe magice deosebite, prin plasarea într-o cosmogonie originală a gospodinei: fie că trimite la nașterea lui Iisus, fie la moartea lui (prin forma care i se dă aluatului), femeia capătă astfel, prin repetarea unor gesturi foarte vechi, o putere deosebită („când ar ști ea ce putere are atunci!“), care poate să fie valorificată și în gospodărie (ungerea pomilor cu aluat, pentru a le asigura rodirea, semănarea vegetației din grădină în această zi, pasca specială realizată pentru vite etc.).
Cel de-a doilea mare moment ritual este dat de ajunul marii sărbători. Este noaptea când se deschid cerurile, când ard comorile și când, în general, practicile magice de orice fel sunt la ele acasă.
Tradiții: Se face pasca (alteori în Joia Mare). Cea mai răspândită formă care i se dă pascăi este cea rotundă, pentru că se zice că rotunde au fost scutecele cu care a fost înfășat pruncul Iisus; poate să fie dreptunghiulară, pentru că și mormântul în care a fost înmormântat era pătrat sau dreptunghiular. Cozonac, mai ales cei de formă alungită, se face pentru că sicriul în care a fost îngropat Iisus a avut forma aceasta (Marian, 1994, II, pp. 125, 126).
Din anafura de la Paști, din crucea paștei, a făcut Dumnezeu, în Sâmbăta Paștelor, atunci când se coace pasca, toate florile, toate semințele câte sunt, toate pâinile. A sfărâmat crucea mărunt și a aruncat în patru părți și peste toată lumea au răsărit (Niculiță-Voronca, I, p. 247).
Cojile de ouă cu care se face Paștele să le dai pe vale (pe apă), ca să se ducă să deie de știre și Blajinilor că sosesc Paștile (Gorovei, 1995, p. 181). Se dau cojile de ouă pe apă și de Paștele Blajinilor se înfruptă din acele coji cei care au murit spânzurați sau înecați (Speranția, VIII, f. 366).
Femeia numai o dată în an poate să bată bărbatul: în Sâmbăta Paștelui. Când ar ști ea ce putere are atunci! Dar ce folos că are mult de lucru și n-are când! (Niculiță-Voronca, I, p. 247). Cine moare în Sâmbăta Paștelor nu e nici cu morții, nici cu viii („Șezătoarea“, nr. 8, 1922, p. 240).
Pentru bunul mers al vieții și al treburilor: Dacă pomii nu rodesc, este bine ca gospodina să meargă în Sâmbăta Paștelor cu mânele pline de aluat și să le șteargă de pomi, cari apoi vor rodi (Gorovei, 1995, p. 58).
Când se taie mielul de Paști, oasele și celelalte rămășițe sunt îngropate la rădăcina unui măr sau păr sănătos, pentru ca familia respectivă să fie tot anul sănătoasă (Marian, 1994, II, p. 127). Se udă vitele cu apă sfințită de la Botez, spre a avea noroc de ele (Mangiuca, 1882, p. 14).
De vei fura în noaptea Paștelor, îți va merge bine peste an, când nu te-o prinde nimeni când vei fura (Gorovei, 1995, p. 97). Toate straturile și florile se seamănă în Joia și Sâmbăta Paștelui, căci zic că se fac mai frumoase (Niculiță-Voronca, I, p. 247).
Ca să ai cânepă frumoasă, când faci focul de pască, să pui să stea sămânța pe cuptor (Niculiță-Voronca, I, p. 248).
Apărător de rele și durere: Când faci de Paști pască, cel dintâi aluat ce-l iei să faci o pască pentru vaci, s-o sfințești și să le dai tot anul, sâmbătă dimineață, câte o bucățică din ea, că nu le strică nimeni și au frupt mult (Niculiță-Voronca, I, p. 248).
Crucea care a împodobit pasca se păstrează în decursul anului. Când se apropie o furtună cu grindină de sat, se ia crucea aceasta și, făcând cu ea o cruce în direcția grindinei, se spune: „Precum s-a schimbat aluatul în cuptor și a luat altă formă și față, așa să se schimbe și furtuna care vine, și precum cu crucea se pot apăra toate relele, așa să se apere și piatra care vine! Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Iisus Hristos s-a răstignit pe cruce!“ (Marian, 1994, II, p. 175).
Din crucea paștii se ține o bucată până la Sf. Gheorghe, în care zi se zice că ar fi Paștele vitelor, când se dă la vite, ca ele să aibă mană și să nu fie bântuite de primejdii (Gorovei, 1995, p. 130).
De Paști, covata și lopata, când ai mântuit de făcut pasca, să nu le speli, ci numai să le uzi cu apă, căci, de le speli, bate piatră, iar de nu le uzi, te usuci (Niculiță-Voronca, I, p. 162).
Cojile de ouă folosite la prepararea aluatului nu se ard și nici nu se aruncă oriunde, ci pe o apă curgătoare, pentru ca peste vară uliul să nu atace găinile sau puii (Marian, 1994, II, p. 126). În timpul tragerii clopotelor se pune un fier între dinți, spre a nu avea peste an durere de dinți (Mangiuca, 1882, p. 14).
Ca să nu-ți fure din câmp, să nu dai în Sâmbăta Paștelui nimic (Niculiță-Voronca, I, p. 126). Când se iese de la Înviere, nu se mănâncă carne, ca să nu se dea lupii la vite (Candrea, 1928, p. 140). După ce se iese de la Înviere nu se mănâncă ouă, că pe urmă miroase gura (Gorovei, 1995, p. 180).
Oracular: Când cresc paștele frumoase, atunci ai să ai an bun (Gorovei, 1995, p. 19). Cine cade pe drum, ducându-se la Învierea Domnului, îi va merge nevoie mare de rău în curgerea anului (Gorovei, 1995, p. 36).
Magie: Se crede că în noaptea de Sf. Paști, pe la miez de noapte, se deschide în fiecare an cerul. De aceea trebuie a priveghea în noaptea aceea și, dacă vede cineva cerul deschis, apoi va primi de la Dumnezeu tot ce ar cere (Gorovei, 1995, p. 49).
În sara de Paști și Sf. Gheorghe se duc oamenii la pândă pe câmp, căci cred că atunci ard comorile (Gorovei, 1995, p. 57).
Cine pândește poate avea bani mulți. Dacă comorile ard de cu sară până la miezul nopții, sunt comori răle, stăpânite de necuratul; de ard de la miezul nopții până în zori de ziuă, sunt curate și halal de cel ce le găsește, că are cu ce trăi în ticnă (Gorovei, 1995, p. 57).
Cine vrea să aibă pușca vrăjită, ca să tragă la ea orice vânat, să facă așa: să anine o icoană într-un copac și, în noaptea Învierii, când popa cântă „Hristos a înviat din morți“ și trag clopotele la biserică, el să întindă pușca încărcată spre icoana din copac, ca s-o împuște.
Atunci o femeie cu părul despletit, venită anume în apropierea copacului, să cadă în genunchi și să roage pe vânător să nu împuște icoana, că are să tragă vânatul la pușca lui. Vânătorul se mai preface că nu are încredere și la urmă iartă icoana. Pușca lui va fi vrăjită, dar femeia aceea va înnebuni în curând (Gorovei, 1995, p. 203).
Obiceiuri: Sâmbătă spre duminică oamenii nu dorm, ci fac un foc în curți sau pe dealul din apropierea bisericii, care ține până la miezul nopții. De la miezul nopții merg la biserică, la slujbă. Alteori focul este întreținut de flăcăi până în zori (Marian, 1994, II, p. 163).
