Sâmbătă, la Teatrul Davila, vin… „Cumetrele”

SÂMBĂTĂ 24 IUNIE 2023

Spectacolul  ,,RAPUNZEL
Ora 11.30 – Sala Studio ,,Liviu Ciulei”
Adaptare de Cristian MITESCU
Scenografie / Mihai PASTRAMAGIU
Coregrafie / Liliana DRUGULESCU
Muzica / Viorel ANDRINOIU
Asistent regie / Mihai SAVU

Distribuție: Cristina MUSCALU/Gabriela ROȘU, Mihai SAVU, Aura FLOROIU, Ionuț OANȚĂ, George SLĂTIOREANU, Olga PODARU/Andreea BOTESCU-BOȚÎRCĂ

Spectacolul muzical pentru copii „Rapunzel”, este realizat după textul fraților Grimm, în regia lui Cristian Mitescu. Piesa este o adaptare modernă a poveștii originale, fiind folosit un limbaj contemporan, în versuri. Rapunzel este o prințesă răpită de o vrăjitoare din sânul familiei regale. În demersul de a scăpa, aceasta este ajutată de un tânăr, cei doi îndrăgostindu-se ulterior. Povestea de dragoste triumfă, tinerii rămânând împreună în ciuda împotrivirii vrăjitoarei care se hrănea cu tinerețea fetei.
Este un spectacol dinamic, în care sunt folosite păpuși mecanice, vivante pentru a atrage publicul juvenil.

Biletele pot fi achiziționate de la agenția teatrală sau accesând următorul link https://www.mystage.ro/spectacole/rapunzel-2039?af=57

SÂMBĂTĂ 24 Iunie 2023
Ora 19.00 – „CUMETRELE” (Sala Mare)
Autor / Michel TREMBLAY
Regia artistică / Attila VIZAUER
Scenografia / Roxana RĂDUȚ și Andrei RĂDUȚ
Coregrafia / Vava ȘTEFĂNESCU

Distribuția: Mirela POPESCU, Andreea DRUGULESCU, Paula CHIRILĂ/Gabriela ROȘU, Daniela BUTUȘINĂ/Aura FLOROIU, Adriana DRUGULESCU/ Tudorița POPESCU, Cornelia NICULESCU, Daniela MARINACHE/Cristina Ionela MUSCALU, Olga PODARU, Alina DIACONU/Andreea BOTESCU BOȚÎRCĂ, Mirela DINU/Cristina DUMITRU, Luana LUTE, Ramona OLTEANU

De-a lungul timpului, spectacolul ,,Cumetrele” a fost pus în scenă în diferite viziuni scenice și distribuții, dar, de fiecare dată, a încântat publicul care a savurat și textul și prestația actoricească.

Piesa ce poartă amprenta regizorală a lui Atilla Vizauer este o adevărată ispită pentru public, o chemare la o seară de bună dispoziție și umor.

La o întâlnire așa… „ca între fete”, cele douăsprezece personaje feminine își             trădează adevăratul caracter. Motivul este unul cât se poate de serios: bucuria   uneia stârnește invidia celorlalte.

Germaine are norocul unui câștig uriaș. Își face planuri, visează la schimbări majore și la obiecte luxoase, dar dorește să împărtășească bucuria câștigului și cu „prietenele” sale. Întâlnirea lor devine un prilej de eliberare a frustrărilor, de discuții aprinse.

Pe toată durata ,,petrecerii”, ies la iveală probleme personale, traume, neîmpliniri sufletești și sentimente reprimate. Spectatorii fac cunoștință cu tipologii diferite, personaje care posedă arta fățărniciei, care consideră că „barul e drumul spre  infern”, iar promisiunile pe care le fac sunt mai mereu deșarte. Spectacolul este o continuă discuție între femei cu caractere total opuse. Michel Tremblay a strecurat în textul său o virgină și o femeie extrem de darnică, femei habotnice și femei fără nicio teamă de cele sfinte, mamă și fiică, soacră și noră.

Conversația dintre acestea este condimentată cu bancuri fără perdea, cu apropouri și vorbe directe, cu sfaturi de viață și ironii cât cuprinde, astfel încât se face haz de necaz, iar spectatorii au parte de o comedie pe cinste.

Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrală sau accesând următorul link https://www.mystage.ro/bilete/cumetrele-4024/#/r=32560

DUMINICĂ, 25 Iunie 2023
Spectacolul ,,ALBĂ CA ZĂPADA ȘI CEI 7 PITICI”
Ora 11.30 – Sala Studio ,,Liviu Ciulei”
Durata / 1 h fără pauză
Autor / Frații Grimm
Adaptare de Cristina Dumitru și Florin Dumitru
Regia / Gabriel Apostol
Scenografia și costumele / Cristina Ciucu
Muzica / Remus Negoșanu

Distribuția: Luana Lute, Florin Dobre, Olga Podaru, Aura Floroiu, George   Slătioreanu, Mihai Savu, Ionuț Oanță, Gabriela Roșu, Cristina Muscalu, Andreea Botescu-Boțîrcă

„Albă ca Zăpada și cei 7 pitici” – o poveste clasică, cunoscută în lumea întreagă, este pusă în scenă de binecunoscutul regizor artistic Gabriel Apostol, cu mult umor și muzică antrenantă. Copiii descoperă pe parcursul spectacolului diferența dintre rău și bine, învățând să aprecieze legăturile de familie, să fie altruiști și…  să nu deschidă ușa niciunui străin!

Un spectacol în care timpul trece foarte repede, iar sfârșitul te face să-ți dorești         să-l mai vezi iar și iar…..”

Biletele se pot achiziționa de la agenția teatrală sau accesând următorul link           https://www.mystage.ro/bilete/alba-ca-zapada-si-cei-7-pitici-3588/#/r=32543

DUMINICĂ 25 Iunie 2023
Spectacolul „ZÂMBETE LA GRĂDINĂ
Ora 20.30  – GRĂDINA DE VARĂ

Vine vara bine-mi pare/ Teatrul pune de-un dans și de-o cântare! Așa-i că abia așteptați să vină vara cea adevărată? Că vă e dor de muzică, dans și seri romantice sub cerul înstelat?

Pentru cei care răspund afirmativ, îndrăgostiți sau nu de teatru și de viață, am pregătit o surpriză minunată. Din 11 iunie, de la ora 20.30, petrecem împreună serile de duminică la Grădina de Vară!

”Zâmbete la Grădină” este darul pentru cei care iubesc plimbările nocturne, serile calde de vară și spectacolele de bună calitate. Fredonăm împreună șlagăre interpretate de soliștii Secției Revistă „Constantin Zărnescu” de la Teatrul „Alexandru Davila” și dansăm, așa cum știm, după modelul balerinilor din cadrul aceleiași secții.

Deschidem inimile spre bucurie și entuziasm, petrecem și ne împrietenim dacă nu am făcut-o deja până acum. Pentru că suntem în campanie estivală pentru buna dispoziție a spectatorilor noștri avem și slogan: „Vara asta-i modernistă/Toți votăm pentru REVISTĂ!”

Orchestra: Dirijor Dan DIMITRIU, Anton DUMITRU, Alexandru IORDACHE, Ionel DRAGOMIR, Bogdan GIUREA, Vicențiu PERNIU, Ionuț MIHALCEA, Ștefan GILĂ, Alin PETRA, Bogdan FOLEA, Răzvan MIHĂIȚĂ, George DIACONESCU.

Soliști: Marius BĂLAN, Cristi LINCAN, Claudia ZAMFIR, Cristina NEACȘU, Iulia PUPEZESCU, Robert CHELMUȘ

Balet: Andreea DRAGNEA, Andreea DRUGULESCU, Lorena SANDU, Ruxandra           DIMULESCU, Mirela DUMITRU, Lili PREDA, Maria PASCU, Larisa TRĂISTARU,           Vlad SANDU, Daniel MARICESCU, Valentin DOBRIȚĂ,

Invitat: Mihai DRAGNEA

Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrală sau accesând următorul link https://www.mystage.ro/spectacole/zambete-la-gradina-4030?af=57.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.