Să facem un miracol pentru Andreea! Donează și fii parte din drumul ei spre recuperare

Andreea s-a născut la Tivoli în Italia. A fost o naștere prematură, la 8 luni, prin cezariană, ca urmare a unor agresiuni fizice suferite de mamă din partea partenerului de viață.

Povestea Andreei începe astfel cu o luptă dureroasă. Medicii au avut inițial un diagnostic sumbru pentru micuța luptătoare: hipotonie cerebrală, anticipând că nu va putea să-și țină capul și nici să meargă. Mama ei nu a acceptat însă niciodată diagnosticul și a făcut tot posibilul pentru a-i oferi copilului ei șansa la o viață normală. O măicuță catolică dintr-un spital din Italia a ghidat-o către un neurochirurg și, astfel, a început o serie de investigații medicale intense și terapii.

Cu multă muncă și devotament, am ajutat-o să învețe să își miște corpul și să descopere lumea din jurul ei. A învățat să își țină capul, să meargă și să vorbească, surprinzător, chiar și în engleză, deși nu vorbea nici româna, nici italiana. A fost o copilărie presărată cu controale medicale lunare și tratamente, dar și cu multă iubire și încurajare din partea mea”, mărturisește mama Andreei.

Pentru că viața alături de tatăl biologic al Andreei se transformase într-un coșmar, mama a decis să se mute în România.

Am hotărât să mă întorc la părinții mei, ne mai putând suporta scandalurile, bătăile și frica de el. De mai bine de 6 ani și-a mai văzut copilul, bă chiar a renunțat la el la tribunal printr-un bilet semnat de mână. Andreea a fost și e mereu în centrul atenției pentru mine. Când m-am recăsătorit am luat în calcul comportamentul tatălui vitreg față de ea. A urmat o perioadă de ajustare și adaptare pentru noi toți, însă copilul meu a avut parte de sprijin și iubire necondiționată din partea noii noastre familii’’, adaugă mama ei, cu emoție în glas.

Recent, însă, Andreea a fost diagnosticată cu scolioză toracală malformativă care se agravează rapid. În ciuda incertitudinilor și a durerilor crescânde, există speranță. O intervenție chirurgicală inovatoare, cunoscută sub numele de Gruwing Rod cu clipsuri, îi poate oferi Andreea șansa la o viață mai bună, dar drumul spre operație este plin de obstacole financiare.

Călătoria noastră nu a fost ușoară, iar acum suntem în fața unui moment crucial. Andreea are nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a-i asigura un viitor fără durere și limitări fizice. Cu toate acestea, costurile sunt foarte ridicate, peste 28.000 de euro, iar acest lucru ne aduce o mare îngrijorare și disperare”, spune Cristina, mama Andreei.

În sprijinul micuței luptătoare Asociația Salvează o inimă a deschis o campanie de strângere de fonduri.

Există momente în care 2 euro pot cântări cât o lume întreagă. Imaginați-vă că acești bani, pe care i-ați putea cheltui pe un lucru trecător, pot ridica o povară mult prea mare pentru umerii fragili ai unei fetițe de numai nouă ani.

Fiecare SMS trimis la 8832, cu numele „ANDREEA”, devine o punte peste abisul disperării, o punte către speranța de a-i reda Andreei libertatea de a alerga, de a se juca, de a trăi. Cu un simplu gest fiecare poate deveni parte din miracolul care îi poate schimba destinul” – Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/andreea-musat/.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.