S-au luat la bătaie în Centrul de Carantină din Pitești! Dosare penale și amenzi pentru trei bărbați

1,083 views

Dosar penal și sancțiuni contravenționale pentru trei bărbați aflați în carantină. În cursul serii trecute, jandarmii care asigurau paza, protecția și ordinea publică la Centrul de Carantină din municipiul Pitești au fost solicitați de către o persoană aflată în carantină să intervină în interiorul centrului, întrucât trei bărbați tulbură ordinea publică.

Jandarmii s-au deplasat în incinta imobilului, unde au depistat trei bărbați care se aflau pe hol în dreptul camerelor repartizate. Unul dintre bărbați prezenta urme de sânge pe față iar altul pe braț, iar când au fost întrebați despre cele întâmplate unul dintre ei a declarat că a fost agresat de ceilalți doi.

În această cauză jandarmii au aplicat trei sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991, art. 2, pct. 24 ”provocare ori participarea efectivă la scandal” , două amenzi în valoare de 800 de lei și un avertisment, și de asemenea au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală pe numele celor trei bărbați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”zădărnicirea combaterii bolilor”, prevăzută și sancționată de art. 352 Cod Penal, întrucât aceștia nu au respectat măsurile de carantină, și anume au părăsit camerele în care sunt carantinați.

Documentele întocmite în această cauză au fost predate organelor de poliție
în vederea continuării cercetărilor.

Comments

comments