Marți, 27 august, s-a deschis ’’Tabăra anuală de meșteșuguri tradiționale’’ pe care Școala Populară de Arte și Meserii Pitești o organizează anual pentru copiii care frecventează cursurile Secțiilor externe ale Școlii. Astfel, peste 100 de copii din tot județul, însoțiți de meșterii lor coordonatori, se reunesc în această săptămână la Arefu, în tabăra intitulată „Tradiții argeșene”, anunță Elena Iagăr, managerul Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș.
Este un eveniment așteptat și foarte îndrăgit de tinerii meșteri populari.
Pentru copii este o experiență unică, în care își construiesc amintiri de neuitat: învață lucruri noi, leagă prietenii, lucrează și se distrează în același timp, în natură, alături de colegi care au aceeași pasiune – arta tradițională.
Pe lângă atelierele de țesut-cusut, olărit, sculptură în lemn, fierărit, confecționat păpuși sau instrumente muzicale, copiii din tabăra de meșteșuguri au posiblitatea să-și testeze și talentele muzicale sau artistice, pentru că profesorii de la Școala Populară de Arte susțin și ateliere de pian, vioară, chitară și instrumente de suflat, de pictură, de dans modern și chiar de dezvoltare personală.
Tabăra de meșteșuguri tradiționale este un eveniment emblematic al Școlii Populare de Arte, finanțat exclusiv de Consiliul Județean Argeș.