S-a decis! Deși suntem în stare de alertă, rău-platnicii la curent și gaze vor putea fi debranșați

0
90

Guvernul Cîțu a abrogat joi, prin Ordonanță de Urgență, prevederea introdusă anul trecut în contextul pandemiei, prin care a fost interzisă deconectarea sau debranșarea consumatorilor de energie electrică și gaze naturale pe perioada stării de alertă. Decizia a fost luată după ce industria s-a plâns că măsura a dus la acumularea de restanțe la plata facturilor în valoare de aproape un sfert de miliard de lei.

„Prezentul proiect de act normativ are drept scop abrogarea prevederilor articolului 72, alineat (1) din OUG nr. 70/2020, în vederea revenirii la prevederile legislative anterioare intrării în vigoare a OUG nr. 70/2020, care permit – în condiţii contractuale reglementate – deconectarea clienţilor finali rău-platnici. De asemenea, este avută în vedere şi includerea unei perioade de tranziţie de 90 de zile, în timpul căreia clienţii finali care au beneficiat de prevederile articolului 72, alineat (1) ale OUG nr. 70/2020 nu pot fi deconectaţi pentru debitele restante aferente perioadei de aplicabilitate ale respectivelor prevederi, aceştia având posibilitatea să identifice, împreună cu prestatorii de servicii din domeniile energie electrică şi/sau gaze naturale şi în funcţie de situaţia proprie, soluţii pentru achitarea debitelor restante”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Debranșarea se va face doar în cazul furnizării de gaze și electricitate, nu și a altor tipuri de utilități, precum apă, canalizare și salubritate. În plus, proiectul stabilește o perioadă de tranziție de 90 de zile de la eliminarea interdicției de debranșare. Asta înseamnă că cei ce au restanțe la plata gazelor și electricității nu vor putea fi debranșați mai devreme de trei luni de la intrarea în vigoare a măsurii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here