S-a dat startul unei noi etape a Campaniei Naționale ”Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuințe” 2018

0
57

Pentru că…
…€ în primele 6 luni, numărul intervențiilor la inundații a crescut cu 82% față de perioada similară a anului precedent*
…€ 19 case pe zi au fost afectate de incendii în primele 6 luni din 2018*
…€ a fost înregistrat, în medie, 1 cutremur pe zi în perioada ianuarie – iunie 2018

În România, există, în momentul de față, 8,92 milioane de locuințe, iar în fiecare zi acestea sunt expuse, inevitabil, unei multitudini de riscuri. Inundațiile, incendiile, alunecările de teren, dar și furturile din locuință sunt doar câteva exemple. Cu toate acestea, nici 20% dintre locuințele din România nu sunt protejate printr-o poliță de asigurare, nici măcar prin cea obligatorie.

Datele din prima jumătate a acestui an confirmă nevoia de asigurare a fondului locativ din România.

Creștere de 82% a intervențiilor la inundații în prima jumătate a anului 2018

În primele 6 luni ale anului, numărul intervențiilor la inundații a crescut semnificativ – cu 82% față de perioada similară a anului precedent, arată datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență – IGSU. Au fost distruse, avariate sau inundate 795 de locuințe.

19 case pe zi, afectate de incendii în primele 6 luni din 2018

Tot de la IGSU am aflat că, în prima jumătate a anului, au avut loc 10.990 de incendii. Dintre acestea, 3.476 s-au manifestat la locuințe.

Principalele cauze generatoare de incendii la locuințe au fost reprezentate de coșuri sau burlane de fum defecte sau necurățate, instalații electrice defecte sau improvizate, mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate și foc deschis.

Alunecările de teren – mai multe în 2018

Alunecările de teren reprezintă unul dintre cele mai importante riscuri de dezastre naturale la care este expusă România. Numai în primul semestru din acest an, au fost afectate de alunecări de teren 82 de case la nivel național, în creștere considerabilă față de anul trecut. Prin comparație, în 2017, 3 locuințe au fost afectate de acest fenomen.

…€ iar discuția despre primele 6 luni ale anului poate continua cu cele 63 de furturi din locuințe pe zi și cele 146 de cutremure (cu intensități reduse).

„€Octombrie –€ Luna Asigurărilor de Locuințe”

În acest context, APPA – Asociația pentru Promovarea Asigurărilor, cu sprijinul UNSAR, UNSICAR și PRBAR, au lansat cea de-a VI-a ediție a campaniei „Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuințe”, reamintindu-le, astfel, românilor, că pot face ceva pentru siguranța locuinței lor, chiar și în fața unor dezastre de proporții sau incidente pe care, oricât și-ar dori, nu le pot prevedea.

Proiectul se derulează în perioada 1-31 octombrie și include:

O amplă campanie națională de informare și educare a populației cu privire la asigurarea locuințelor, având la bază distribuția de materiale informative;
Diseminarea mesajelor cu privire la necesitatea asigurării locuinței printr-o campanie dedicată, derulată prin mijloacele specifice social media;
Un eveniment dedicat riscurilor catastrofale și asigurărilor de locuință: ICAR – Forumul Internațional al Riscurilor Catastrofale.

Ca la fiecare ediție, campania va duce mesajul către publicul țintă format din proprietarii de locuințe din România, în cât mai multe forme, prin toate canalele pe care le are la dispoziție.

Printre acestea:
– Un chatbot care va oferi informații despre asigurări și măsuri de siguranță a locuinței;
Postări cu potențial de viralizare în social media;
– Distribuție de materiale informative în marile galerii comerciale, prin intermediul partenerilor campaniei;
…€ și multe altele.

Campania beneficiază de sprijinul Partenerilor: PAID România, OMNIASIG VIG, GROUPAMA, ALLIANZ – ȚIRIAC Asigurări, ASIROM VIG, GOTHAER Asigurări Reasigurări, ASITO Kapital, GRAWE România, EUROINS România, CITY Insurance, MARSH, AON, GARANTA, ERGO, EUROLIFE, DAW Management Broker, MILLENIUM Insurance Broker, GLOBASIG Broker, ASIGEST Broker, LEADER Team Broker, OTTO Broker, VERASIG Broker și ARTS – Asociația Română pentru Tehnică de Securitate.

Mesajul este amplificat prin transmiterea sa de către Partenerii Media: RFI România, CasePractice.ro, Revista BIZ, Ziua Veche, SpatiulConstruit.ro, SporulCasei.ro.

Mai multe detalii sunt disponibile pe asigurarealocuintelor.ro şi pe pagina de Facebook.

* Conform datelor furnizate de IGSU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here