Din vremuri de demult, oamenii se confruntau cu tot felul de îmbolnăviri din cauze multiple, începând cu microbii din apă, hrana din alimente nespălate și mediu viciat de tot felul de otrăvuri răspândite pe fața pământului.

Vom trece în revistă câteva boli grave care au bântuit omenirea în decursul istoriei:

Gripa din anul 1918, cunoscută ca și Gripă spaniolă care, în doar doi ani a decimat 20 de milioane de ființe omenești, gripă care a dispărut într-un an, fiind considerată de specialiști ca și gripa cea mai periculoasă din viața omenirii. Era o gripă normală, după cum se spunea, dar plămânii se umpleau rapid cu un lichid suspect, oamenii dându-și duhul prin înăbușire (sufocare).

Variola. Dacă Lumea Nouă (America de Nord și Sud) aveau, înainte de colonizare, cam 100 de milioane de locuitori, într-o vreme, numărul s-a redus drastic, europenii aducând cu navele (corăbiile) o gamă diferită de boli contagioase, cum a fost variola, boală contagioasă care se vădea prin febră, dureri de mușchi și de oase și iritații de tot felul. Cu tot vaccinul din 1796, epidemia făcea victime. Lupta a fost îndelungată. S-au făcut vaccinări în masă, biruindu-se flagelul în anul 1977.

Ciuma. În anul 1348, se spune cu înfricoșare că a murit jumătate din Europa. În documentele vremii se amintește și de ciuma care a bântuit Argeșul (tocmai în 1348 când Capitala s-a mutat cu domnitorul Basarab I Întemeietorul la Câmpulung Muscel. A murit multă lume și la noi, dar a rămas și mai multă, pentru că argeșenii au fost ascultați de Domnul Dumnezeu și au mâncat usturoi, ceapă, pătrunjel și ardei iute, spălând legumele și fructele, dar spălându-se și pe mâini fără cruțare, și nepupându-se, că era mare sfială pe vremea aceea, nu ca azi!

Tuberculoza. Cine nu știe de boala aceasta ofticoasă? Tocmai în vremuri apuse se cunoșteau ravagiile pentru că se răspândește pe căile respiratorii, atacând plămânii cu dureri în gât, febră, tuse, scădere în greutate, sânge expectorat, numindu-se în grai popular și ciuma albă.
S-a reușit temperarea fenomenului, dar tuberculoza încă mai face ravagii pe alocurea, ucigând câte două milioane de oameni, anual, după statistici.

Malaria. Se pomenește de acest flagel cu mii de ani înainte, găsindu-se în texte (scrierile) chineze, indiene, grecești, latinești. Malaria cu microbii tip Plasmodium, prin țânțari se transmit: frisoane, febră, dureri musculare, transpirație.
În anul 1906, din cei 26.000 de lucrători pentru construirea canalului Panama, doar 5.000 au scăpat, cei 21.000 fiind spitalizați, în condițiile de atunci. În zonele mlăștinoase, mai ales, se cuibărește malaria, purtată cu succes de țânțari, malarie care seceră anual câteva milioane de vieți.
Se cunoaște că și Sfântul Apostol Pavel a fost chinuit de malaria care îi dădea o febră cumplită de i se umfla întreg trupul și cu dureri insuportabile.

Holera. Câte victime nu a făcut holera! Între 1831-1832, 12.000 de morți: 5.180 în Moldova și 6.968 în Țara Românească. Holera se manifestă prin diaree excesivă în timpul căreia se pierd 20 de litri de apă în 24 de ore. La noi, boala a venit în anul 1831 din India.
În 1913, în Al Doilea Război Mondial, 15.000 de militari români s-au îmbolnăvit de holeră, iar a zecea parte din ei (1.500) au murit. Atunci dr. Ion Cantacuzino a descoperit un vaccin antiholeric.
Holera și-a arătat masca hidoasă prin 1981, când s-au constatat 800 de bolnavi, în 1984 alți patru și 8 în anul 1991.

Tifosul, „boala tranșeelor”, în 1916 murind de tifos 300.000 de români, tifos de care au suferit soldații români și în Războiul de Independență (1877-1878). Un crunt flagel pe ostași și populația civilă românească. Se spune că și Regina Mara a suferit de acest tifos, când românii și Țara a fost invadată de cotropitorii umani și păduchi sălbateci!
Am dorit să fac o prezentare a ceea ce se știa, prin osteneala cărturarului Claudiu Neagoe, dar încă o subliniere este binevenită. Repetiția, mater studiorum!

Care va să zică, pe plaiurile mioritice și de baladă numite și Grădina Maicii Domnului, în decursul vremii s-au lăfăit tot felul de boli și nenorociri, care au continuat și în secolele XIX, XX și continuă și în secolul XXI. Pesta găină, pesta porcină, etc. și acum coronavirus, care încununează droaia de virusuri de prin aer, terestre, subterestre, acvatice, subacvatice, pe dinafara noastră, dar și pe dinlăuntru.

Cum de au rezistat și au supraviețuit românii cu atâtea boli și cu atâtea invazii și imperii? Păi, să vedem cum se raportau românii față de Domnul Dumnezeu: „De voi încuia cerul și nu va fi ploaie, de voi porunci lăcustei să mănânce țara, sau voi trimite vreo boală molipsitoare asupra poporului Meu, care se numește cu numele Meu și se vor ruga și vor căuta fața Mea, și se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor și le voi tămădui țara” (II Cronici 14, 7).

Acesta este primul medicament spiritual, absolut necesar, pe care trebuie să-l folosim urgent! Primul antibiotic, antivirus: întoarcerea la căile Domnului Dumnezeu! Aceasta este singura și sigura cărare sănătoasă, care duce la izbăvitoarea mântuire și îndepărtarea bolilor!

Apoi automat: spălarea mâinilor, băile dese, distanța mărită între oameni! Iisus a zis: „Feriți-vă de oameni” (Matei 10, 17), dar, de îndată primim încurajarea: „Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi! Curățiți-vă mâinile păcătoșilor și sfințiți-vă inimile, voi cei îndoielnici” (Iacov 4, 8).
Totdeauna m-a înfricoșat versetul biblic: „Nu vă amăgiți; Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va și secera” (Galateni 6, 7).

Dacă împlinim povățuirile Guvernului Român, și luăm aminte la textul sacru al Sfintei Scripturi: „Să ne apropiem cu o inimă sinceră, cu deplină credință, cu inimile curățite de o conștiință vinovată și cu trupurile spălate cu apă curată” (Evrei 10, 22), avem sorți de tămăduire și orice virus și boală, de la noi va fugi.

Înainte de orice comentariu, să ne păstrăm igiena totală a trupului și curăția sufletului!

Așadar, precum se adresa Sfântul Ioan ucenicului său, mă adresez și eu tuturor și la fiecare în parte: „Preaiubitule, îți doresc să ai sănătate și să-ți meargă bine în toate privințele, așa cum îi merge bine și sufletului tău” (3, Ioan 1, 2).

Calinic Argeșeanul

Comments

comments