Românii din străinătate se pot înscrie de vineri, 1 aprilie, în Registrul Electoral

Românii din străinătate se pot înscrie, de vineri, 1 aprilie, în Registrul electoral, pentru a putea vota la alegerile parlamentare din acest an prin corespondenţă sau la o secţie din apropierea locuinţei.

Românii nu pot vota însă, dacă nu sunt înscrişi, decât la misiunile diplomatice sau institutele culturale române.

„Alegerile parlamentare pot părea destul de îndepărtate, dar dat fiind modificările aduse legislaţiei electorale şi mă refer în special la introducerea votului prin corespondenţă, calendarul procesului electoral se schimbă şi este nevoie ca atât cei care se ocupă de gestionarea procesului electoral, cât şi alegătorii să facă anumiţi paşi prealabili. Mâine (vineri, n.r.), 1 aprilie 2016, va demara o etapă foarte importantă din cadrul alegerilor parlamentare şi anume înscrierea alegătorilor în Registrul Electoral. Doar cei care se vor înscrie în Registrul Electoral vor putea să îşi exercite votul prin corespondenţă şi la noile secţii de vot care vor fi înfiinţate în localităţile unde aceştia domiciliază”, a spus ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Dan Stoenescu, scrie News.ro.

Românii din străinătate care vor opta pentru votul prin corespondenţă vor avea şansa să voteze în doar câteva minute, de acasă, evitând cozile şi aglomeraţia, plus costurile deplasării la secţia de votare. Cetăţenii români cu drept de vot care au domiciliul sau reşedinţa legal stabilite în străinătate au la dispoziţie trei variante de exercitare a dreptului de vot: prin corespondenţă, în cadrul secţiei de votare la care sunt arondaţi, în cadrul secţiilor de votare de pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare sau institutele culturale din ţara de domiciliu sau de reşedinţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.