Românii care şi-au amânat ratele, raportaţi la Biroul de Credit

811 views

Românii care şi-au amânat ratele, raportaţi la Biroul de Credit. Românii care, în perioada stării de urgență provocată de pandemia de coronavirus, și-au amânat ratele la bănci, se vor regăsi la Biroul de Credit. Atât instituția, cât și băncile, susțin însă că notificările nu sunt importante și nu vor avea niciun fel de efect negativ asupra clienților.

”Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, Participanții la Sistemul Biroului de Credit vor înregistra corespunzător informațiile referitoare la creditele acordate persoanelor fizice cărora li se acceptă, de către creditori, cererea de suspendare a obligațiilor la plata ratelor scadente.

În acest sens, pentru toate creditele înregistrate la Biroul de Credit și suspendate la plată, creditorii vor înregistra comentariul “Suspendare la plată”.

Ulterior, în perioada de suspendare la plată, creditorii vor transmite la fiecare scadență informația referitoare la faptul că rata și valoarea plătită sunt zero.

Scorul de credit nu va fi afectat de comentariul “Suspendare la plată”, întrucât acesta nu influențează algoritmul de calcul.

Suspendarea la plată este o informație care face parte din categoria “Date referitoare la evenimente care apar în perioada de derulare a produsului de tip credit”, care poate fi prelucrată în Sistemul Biroului de Credit în baza interesului legitim și pentru care persoanele vizate au fost informate anterior conform art. 13 si 14 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Înregistrarea suspendării la plată este necesară atât pentru a reflecta în mod corect situația creditului, în perioada suspendării la plată, cât și pentru continuarea desfășurării unei activități de creditare responsabile, în condițiile protejării, facilitării accesului la creditare și prevenirii îndatorării excesive a persoanelor vizate, respectării cadrului legal referitor la evaluarea bonității și la reducerea riscului de credit, precum și prevenirii utilizării sistemului financiar-bancar pentru desfășurarea unor activități contrare legii”, scrie pe birouldecredit.ro.

Potrivit Biroului de Credit, înregistrarea suspendării la plată este necesară atât pentru a reflecta în mod corect situaţia creditului, în perioada suspendării la plată, cât şi pentru continuarea desfăşurării unei activităţi de creditare responsabile, în condiţiile protejării, facilitării accesului la creditare şi prevenirii îndatorării excesive a persoanelor vizate.

Comments

comments