Românii care aleg să nu meargă la medicul de familie ar urma să fie amendați începând chiar de anul viitor. Decizia a fost anunțată de către președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan: „De la 1 aprilie, programul-cadru şi normele de aplicare vor fi modificate. Bugetul alocat asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare consistentă, aproape fără precedent, cu 22%. Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă ‘plata per capita’. Începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vrem să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii (…) pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie. Încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate. Se practică în multe ţări, asociaţiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie. Va intra în atenţia noastră odată cu noul contract-cadru din 2023″, a spus Cojan la Senat, la dezbaterea „Hepatitele virale post-pandemie – drumul spre eliminare, o provocare„.
Bugetul alocat asistenței primare a fost suplimentat cu 22%, așa că urmează să fie introduse pachete de prevenție, iar persoanele care nu trec pe la medicul de familie pentru aceste servicii urmează să fie sancționate. Reprezentanții CNAS spun că astfel de practici există deja în mai multe țări și că prin această hotărâre speră că românii o să aibă mai multă grijă de sănătatea lor.