România va începe vaccinarea anti-COVID pe 27 decembrie!

România va începe vaccinarea anti-COVID pe 27 decembrie! România este pregătită, în momentul de față, să înceapă vaccinarea anti-COVID pe data de 27 decembrie. Anunţul a fost făcut de președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiță. De asemenea, medicul militar a precizat că persoanele care vor fi vaccinate anti-COVID vor primi o adeverință care va conține data vaccinării, tipul vaccinului, seria și lotul.

„În momentul de față, Institutul Cantacuzino este echipat corespunzător pentru a primi vaccinul. În momentul ăsta se pregătesc celelalte șase centre de stocare. Încă de mâine (joi – n.r.) pornesc congelatoarele la minus 80 de grade pentru fiecare centru regionale de stocare. Toate echipamentele sunt achiziționate (…) Capacitatea de stocare este de un milion și jumătate de doze la Cantacuzino și încă 200.000 de doze la centrele regionale”, a precizat Gheorghiţă.

El a menționat că primele persoane vaccinate vor fi din corpul sanitar al primelelor zece spitale COVID-19.

Potrivit acestuia, pentru a atinge un grad de imunizare de 60-70% din populație, campania ar trebui să dureze șase-șapte luni.

Totodată, președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-COVID a estimat că gradul de acceptare a vaccinării este de 70% la medici și de circa de 50% la asistenții medicali din spitalele non-COVID.

În cazul medicilor din spitalele COVID, nivelul de acceptare este de peste 95%.

Valeriu Gheorghiţă a calificat momentul începerii vaccinării în România drept „istoric” în ambele situaţii: şi dacă va avea succes dar şi în cazul mai puțin probabil în care demersul nu va avea succes.

Șeful Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea a adăugat că persoanele care vor fi vaccinate anti-COVID vor primi o adeverință care va conține data vaccinării, tipul vaccinului, seria și lotul.

„Va fi un document medico-legal care va conține data vaccinării, tipul vaccinului, seria și lotul. Adeverința de vaccinare va fi emisă atât pe suport de hârtie, în română și engleză, înmânată la momentul vaccinării sau în format electronic. Va fi ca un bilet de ieșire din spital”, a explicat medicul militar.

El a ținut să precizeze că, în acest moment, nu se pune problema ca persoanele nevacaccinate să fie supuse unor condiționări sau restricții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.