România, primul loc în UE la numărul morților în accidente rutiere!

Aproximativ 19.900 de persoane au murit în accidente rutiere în cursul anului trecut, la nivel european. Raportul publicat astăzi de autoritățile de la Bruxelles arată o creștere de 6% față de anul anterior, inversând tendința de scădere înregistrată anterior sub influența restricțiilor impuse în perioada pandemiei.

În unele state membre, anularea interdicțiilor a dus la o creștere accentuată a numărului de victime în trafic, ceea ce impune o analiză mai aprofundată și acțiuni imediate – arată documentul.

România figurează din nou cu cea mai gravă situație: 92 de decese la un milion de locuitori, în timp ce la polul opus Suedia are o rată de numai 20 la un milion.

Primele date pentru anul în curs indică o nouă creștere a numărului de victime în trafic, cu mai bine de 10% față de perioada similară din 2021, iar evoluția actuală nu susține ținta stabilită la nivelul Uniunii Europene de a înjumătăți cifra deceselor până în 2030.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here