România, lovită de ger năprasnic, după ninsorile din ultimele zile

Meteorologii au anunțat un val de ger care va cuprinde toată țara, după ce a nins abundent în ultimele zile.

Miercuri
Vremea va fi rece pentru această dată, în regiunile sudice, estice şi parţial cele centrale, local, geroasă în primele ore ale intervalului şi noaptea. În restul teritoriului, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice specifice perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 5 grade, iar minimele între -13 şi -3 grade, informează Antena 3.

Joi
Vremea se va încălzi în majoritatea regiunilor, dar dimineaţa şi noaptea, va fi ger, însă pe arii restrânse, mai ales în depresiuni şi în sudul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 9 grade, iar cele minime se vor încadra între -12 şi -2 grade.

Vineri
Temperaturile, din timpul zilei, vor continua să crească în vestul, nord-vestul şi centrul ţării şi în zonele de munte, dar dimineaţa şi noaptea, vremea va fi rece, pe arii restrânse geroasă în regiunile extracarpatice şi în depresiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 10 grade, cu cele mai ridicate valori în zona de deal din Banat şi Crişana, iar cele minime vor avea valori de la -17 și -15 grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.