Sâmbătă, în Capitală, au avut loc “Marşul maşinilor electrice și hibrid şi Marşul bicicletelor”, pentru promovarea unui transport nepoluant.
“Dacă m-aș fi aflat în București, cu siguranță aș fi participat și eu la acest eveniment, alături de colegi, cu automobilele electrice ale Ministerului Mediului! Așadar, pe această cale, îi felicit pe organizatori și îi asigur de întreaga mea susținere concretă. Iată, chiar în aceste zile, am anunțat că suplimentăm Rabla Plus pentru persoanele fizice și că termenul de înscriere în Programul Prize de alimentare pentru municipiile reședință de județ a fost prelungit, pentru ca TOATE acestea sa se mobilizeze si sa poata beneficia de fonduri.
De asemenea, suntem în fază avansată și cu Programul de prize de alimentare pentru automobile electrice și hibrid ce urmează a fi amplasate pe arterele circulate ale României.
Guvernul, prin Ministerul Mediului alocă, de asemenea, sume importante pentru transportul în comun nepoluant și încurajează orice măsură menită să contribuie la reducerea poluării aerului.
România este țara care acordă cel mai consistent voucher pentru autoturisme nepoluante și cred că acest lucru spune mult despre direcția în care dorim să mergem”, a declarat Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.