România ar putea institui carantina și pentru vaccinați, în cazul persoanelor care vin din zone roșii

0
200

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat vineri, într-o conferință de presă la sediul Guvernului, că pe fondul apariției tulpinii africane a coronavirusului, în această seară se va discuta despre introducerea obligativității carantinării persoanelor care vin din statele încadrate ca zone roșii, chiar dacă acele persoane sunt vaccinate.

„Ne uităm cu îngrijorare la ce spune OMS de exemplu cu riscurile care ar putea veni dintr-o anumită zonă a lumii, din Africa, cu noua tulpina. Noi azi adoptăm o Hotărâre a CNSU prin care vom stabili lista țărilor cu zonele verzi, galbene, roșii, și cu siguranță acolo dacă OMS ne spune că există aceste riscuri, eu cred, dar nu s-a luat decizia, că Romania va introduce în zona roșie automat aceste țari. Și ce înseamnă zonă roșie. Înseamnă obligatoriu carantinarea celor care vin din acele zone, chiar dacă sunt persoane vaccinate, dacă vorbim de această tulpină foarte agresivă. Azi vom lua hotărârea în CNSU”, a declarat Bode.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here