România a emis alertă pentru măşti neconforme, prin sistemul RAPEX. Poartă marcaj CE. România a emis, prin sistemul RAPEX, o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate, a anunţat, vineri dimineaţa, pe Facebook, Paul Anghel, director general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

“Alertă emisă de România – RAPEX: Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către un organism competent.

Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare.

Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149″, a precizat  Anghel, şef al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC.

Recent, ANPC a retras de la comercializare peste 31 de milioane de măşti de protecţie, în urma controalelor realizate la nivel naţional pe piaţa acestor produse, informează Agerpres.

Comments

comments