Risc în creştere de avalanşă în Făgăraş. Salvamontiştii argeşeni avertizează!

820 views

Risc de avalanșă de gradul 3 în Munții Făgăraș, în creştere din cauza încălzirii vremii! În acest moment, stratul de zăpadă măsurat la stația meteo Bâlea Lac, la altitudine echivalentă cu Cota 2000 Transfăgărășan, este de 110 centimetri, iar riscul de avalanșă este de gradul 3 (însemnat) la altitudini de peste 1.600 metri și gradul 2 (moderat) sub aceasta altitudine.

În continuare, toate traseele montane din judeţul Argeş, sunt și vor rămâne închise. Pe versanți sunt zone întinse unde zăpada proaspătă s-a depus în plăci de vânt de până la 30 de centimetri, peste stratul existent deja, înghețat, existând toate condițiile alunecării cu ușurință și apariția de avalanșe însemnate cantitativ.

„€Prognoza meteo pentru următoarele zile este cu precipitații solide abundente, ceea ce va duce la ridicarea gradului de risc. Nu trebuie neglijat faptul că, până în acest moment, în țară, numărul decedaților în avalanșă în acest sezon este de patru, iar în ultima perioada am avut și în județul nostru o avalanșă cu două victime care au fost salvate. În perioada 2010-2016, pe fondul unor ierni mai uscate și relativ mai calde, existența pericolului de avalanșă nu a mai fost luată în seamă. Totodată, a crescut foarte mult numărul practicanților de sporturi de aventură, unii dintre ei neluând în seamă acest risc. Ultimele două ierni au fost deja cu o revenire la normalul cantităților de zăpadă, ceea ce a condus imediat și la înmulțirea cazurilor grave cu turist implicați în avalanșe” precizează Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş.

Pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană, sfatul Salvamont Argeş este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Național Salvamont, formând 0SALVAMONT. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină, după terminarea acesteia, tinând cont că la ora 16:30 este deja intuneric. În afara echipamentului obligatoriu iarna (încalţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, precum și o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. De asemenea, trebuie evitată cu desăvârșire parcarea sau chiar oprirea autoturismelor la baza pantelor dezgolite, încărcate cu zapada.

În perioada de iarnă, care la altitudini mari durează până la sfârșitul lunii mai, este necesară o prudenţă mărită, pentru a evita situaţiile nedorite.

Foto: Dan Riker

Comments

comments