REZULTATE BAC 2018. Edu.ro afișează azi notele la Bacalaureat

581 views

Mmiercuri, 4 iulie, vor fi anunţate rezultatele examenelor la BAC 2018, sesiunea iunie-iulie. Notele sunt importante prin prisma faptului că sunt luate în calcul la admiterea în învățământul superior, mai ales la acele profiluri unde nu se organizează concurs pentru intrarea la facultate.

Rezultatele vor fi anunţate până la ora 12:00, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Pe site-ul Ministerului Educației Naționale puteți vedea rezultatele pe județe, pe licee sau pe medii.

Apoi, candidaţii au la dispoziție doar patru ore pentru a depune contestaţii în cazul în care nu sunt mulţumiţi de note. În conformitate cu prevederile metodologice, aplicate începând cu anul 2017, în urma evaluării lucrărilor contestate, „nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii”. Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.

Rezultatele finale la BAC 2018, după rezolvarea contestațiilor, vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea, obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Anul trecut, înainte de rezolvarea contestaţiilor, rata de promovabilitate a examenului de bacalaureat a fost de 71,4 la sută, în creștere față de anul precedent.

Pentru susţinerea probelor scrise la BAC 2018, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de candidaţi din toate promoţiile (118.856 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 18.015 candidaţi din promoţiile anterioare), a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale.

Comments

comments