Rezerviştii argeşeni, chemaţi în unităţi! Exerciţiul de mobilizare durează 4 zile

Rezerviştii argeşeni, chemaţi în unităţi! Exerciţiul de mobilizare durează 4 zile.

În conformitate cu prevederile art. 23. alin (3) din Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război, ale art. 59 alin (2) din HG nr. 370/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, precum şi ale art. 4, lit. f), pct. 9 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie 2019, în judeţele Argeş şi Braşov, se desfăşoară un exerciţiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare, exerciţiu condus de Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Pe timpul exerciţiului, rezerviştii cuprinşi în planurile de mobilizare sunt chemaţi la unităţile militare, pe durata a 2-3 ore, în vederea desfăşurării unor activităţi specifice de pregătire şi actualizare a datelor de evidenţă militară, potrivit prevederilor legislative.

Exerciţiile de acest tip se planifică şi organizează periodic în toate judeţele ţării, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciţii şi antrenamente de mobilizare, aprobat de CSAT, în anul premergător desfăşurării acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.