Alătură-te celor înscriși să ia startul pe 29 și 30 august, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, la Maratonul Olteniei.

Până la acest moment, peste 230 de participanți din toată țara au răspuns prezent provocării de a petrece un weekend de excepție în frumoasele împrejurimi ale municipiului Râmnicu Vâlcea, sprijinind totodată și o cauză nobilă.

Secția de neonatologie din cadrul Spitalului Județean Vâlcea se poate baza deja pe 110 cicliști și 121de alergători să transforme kilometri parcurși în energie pentru bine. Înscrierile sunt deschise până în ziua competițiilor.

Domnii preferă cursele scurte de mountain-biking și cursele lungi de alergare

Din totalul celor înscriși, domnii sunt cel mai bine reprezentați cu un procent de 85%, în timp ce doamnele vor fi prezente în proporție de 15%. Doamnele au optat, în principal, pentru cursele de alergare, 77% din numărul total de femei care participă alegând una dintre probele de cros sau semi-maraton.

La proba de alergare, 54% din totalul participanților înscriși au ales provocarea traseului de semi-maraton (21 km), iar 46% au ales cursa scurtă de 10 km. În ceea ce priveste competițiile de mountain-biking, traseul mai scurt a fost preferatul celor înscriși, 73% au ales cursa de 33 km și 27% au ales cursa lungă, de 51 km.

Cum mă înscriu?

Până pe 27 august, toți cei interesați pot completa un simplu formular pentru tipul de competiție ales, pe website-ul competiției, www.maratonulolteniei.ro, pentru a se înscrie. Taxa este de 45 de lei pentru competițiile de alergare, respectiv de 50 de lei pentru cele de mountain-biking. În cazul în care se optează pentru participarea în ambele zile (o competiție de alergare și una de mountain-biking), se aplică o reducere, taxa fiind de 75 lei. Acestea pot fi achitate numerar în magazinele HyperSport, cu card bancar sau prin transfer bancar.

Începând de vineri, 28 august, înscrierile se mai pot face în Parcul Zăvoi, între orele 16:00 – 22:00 sau în zilele de concurs, conform programului, în intervalul orar 07:00 – 09:00. Taxele de participare, în aceste condiții, sunt de 70 lei pentru cursele de alergare, respectiv 75 lei pentru cele de mountain biking. Pentru pachetul de o cursă de alergare și o cursă de mountain biking, este necesară achitarea unei taxe reduse de 100 lei. Achitarea acestora se poate face în numerar, la fața locului.

Ce ar mai trebui să știu despre participarea la eveniment?

Pachetele de concurs se ridică pe baza unui act de identitate, între orele 07:00 și 09:00, atât sâmbată, 29 august, cât și duminică, 30 august.
La ridicarea numerelor de intrare în concurs, fiecare participant trebuie să semneze, înainte de înscriere, o declaraţie de responsabilitate, prin care îşi asumă riscurile ce rezultă din participarea la un astfel de eveniment şi orice pagube survenite din orice motiv, așa cum se întâmplă în cazul oricărei competiții de acest profil.

Participanţii minori trebuie să se prezinte la ridicarea pachetului însoțiți de către un părinte sau tutore legal, împreuna cu declarația pe proprie răspundere pentru minori, autentificată la notar.

Cei care doresc să ia parte la competiții trebuie să fie în bună stare de sănătate pentru a participa la astfel de evenimente. Răspunderea asupra stării de sănătate revine exclusiv participanților.

Taxa de participare nu este returnabilă, în cazul în care o persoană înscrisă nu mai poate sau nu mai dorește să participe la eveniment, din orice motiv.

Despre Maratonul Olteniei

Maratonul Olteniei este un eveniment marca CEZ România, aflat la cea de-a treia ediție. Maratonul Olteniei este organizat cu sprijinul Adrem Invest – în calitate de partener principal, alături de firma de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii și Ciga Energy – în calitate de parteneri Gold și Fine Consulting, LeasePlan, Reinvest și Ernst & Young – în calitate de parteneri Silver.

Partenerii media ai evenimentului sunt: Adevărul, Kiss FM, CSR Media și Realitatea.
Maratonul Olteniei este organizat de Hyper Sport și Padina Fest cu sprijinul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea și al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea.

Înscrieri și informații despre eveniment pe:
http://www.maratonulolteniei.ro/

Informații și răspunsuri la întrebări pe:
https://www.facebook.com/energiepentrubine și www.energiepentrubine.ro

Departamentul Relații Publice, Brand și Marketing
CEZ România

Comments

comments