Reținut de polițiștii din Mioveni, după ce a amenințat soția și familia acesteia

Foto cu caracter ilustrativ

Reținut de polițiștii din Mioveni, după ce a amenințat soția și familia acesteia. Un tânăr de 33 de ani, în scandal conjugal cu soţia, s-a apucat să o amenințe la telefon, el fiind plecat în străinătate. Pentru că nu i s-a părut suficient, a sunat-o apoi și pe soacră, precum și pe socru.

A crezut că nu va păți nimic, nefiind în România! Însă, la întoarcere, polițiștii l-au „luat în primire”.

După ce a reieșit că este un risc, conform chestionarului care se aplică în astfel de situații, s-a ales și cu o brățară de monitorizare, „bonus” față de ordinul de protecție. Situația nu i-a fost deloc pe plac, s-a apucat să își amenințe din nou soția, așa că a fost și reținut 24 de ore urmând a fi prezentat judecătorului pentru că s-a solicitat chiar arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

„În ziua de 24 iulie a.c., polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Orașului Mioveni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu privire la săvârșirea infracțiunii de amenințare, și au reținut un bărbat de 33 de ani, din Davidești.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 20 iulie a.c., cel în cauză, care se afla în afara țării, pe fondul voinței soției sale de a se despărți, ar fi amenințat-o telefonic. De asemenea, în același context, cel în cauză ar fi adresat amenințări și soacrei, iar în ziua următoare, socrului său.

Având în vedere natura conflictului, în ziua de 24 iulie, după revenirea în țară, bărbatul a fost a fost invitat la sediul Poliției, unde polițiștii au parcurs procedura de evaluare a riscului, conform Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, fiind emis un Ordin de protecție provizoriu, cu măsura monitorizării electronice.

Totodată, având în vedere împrejurarea în care bărbatul a adresat din nou amenințări soției, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În cursul zilei de astăzi, 25 iulie, urmează ca bărbatul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei și luarea măsurilor legale care se impun” a transmis Poliția Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.