Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, condus de prefectul Emanuel Soare, a hotărât în ședința de joi, 19 noiembrie, impunerea unor măsuri suplimentare în mai multe localități din județ, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 967/2020.

O serie de măsuri vizează localitățile Băbana, Bogați, Boteni, Căteasca,Cepari, Hârtiești, Moșoaia, Pietroșani, Rătești, Suseni, Tigveni, Țițești și Valea Iașului în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Acestea se vor aplica începând cu data de 20 noiembrie 2020, ora 00.00, pentru o perioadă de 14 zile și sunt următoarele:
– Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;
– Este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, doar pentru persoanele cazate în aceste unități;
Aceste măsuri se aplică operatorilor economici care desfășoară activități în spații publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
– Este interzisă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
– Sunt interzise activitatățile în cadrul cinematografelor și instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Măsurile intră în vigoare începând cu data de 20.11.2020, ora 00.00, pentru o perioadă de 14 zile.

Începând cu data de 22.11.2020, ora 00.00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru celelalte localități din județul Argeș decât cele prevăzute anterior, ca urmare a incidenţei cumulate în ultimele 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 mai mare de 1,5 /1.000 de locuitori, se dispun următoarele măsuri:
– Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, în intervalul orar 6,00 – 21,00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
– Se permite activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, în intervalul orar 6,00 – 21,00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
– Se permite activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 6,00 – 21,00 fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
– Se permit activitățile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

“Aceste măsuri se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent în conformitate cu prevederile HG 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020.
Măsurile intră în vigoare începând cu data de 22.11.2020, ora 00.00, pentru o perioadă de 14 zile”, transmite Prefectura Argeș.

Comments

comments