Pe 6 august, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Activităţi Comerciale au efectuat multiple controale la restaurantele şi barurile situate în centrul municipiului Piteşti, având ca scop respectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2, precum şi alte aspecte privind legislaţia în vigoare.

Ca urmare a controlului, unui agent economic i-a fost suspendată activitatea de alimentaţie publică, acesta funcţionând fără autorizaţie de funcţionare.

Totodată, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 5.000 lei, conform Legii nr. 349/2002 modif., legea fumatului.

Acţiunile vor continua şi în perioada următoare, transmite Poliția Locală Pitești.

Comments

comments